Constantin Trofin, cu maşina prin Europa

24 06. 2011, 13:02

Constantin Trofin,
prezentatorul emisiunii „La mustaţă” de pe TVR 2, ne-a dat detalii
cu privire la concediul său: „Ne urcăm în maşină şi plecăm spre…
om vedea. Austria, Italia, poate Germania, Elveţia, unde ne-om
simţi bine şi om avea chef. E prima dată când nu avem bilete
undeva, prima dată când vom experimenta neprevăzutul. Am avut un an
imprevizibil, din această cauză nici n-am cumpărat bilete într-un
anume loc, într-o anume perioadă”.
O altă destinaţie de vacanţă preferată de familia Trofin este
Grecia, acolo unde în urmă cu câţiva ani, Constantin a avut parte
de o surpriză. „Într-o seară am iesit la un restaurant.
Băieţelul nostru avea 5 ani, era plin de energie. Şi, deodată, ia-l
de unde nu-i. Cei care au copii cunosc sentimentele care te-ncearcă
în asemenea momente. Strigă-l, caută-l, nimic. Disperare. Plec să-l
caut, unde? Mă- ndepărtez vreun kilometru în direcţia în care ar fi
putut pleca, strig, mă agit din ce în ce mai tare, nimic. Într-un
târziu, în culmea disperării, mă-ntorc spre restaurant. La 10 metri
de restaurant, al meu iese de după o maşină, râzând: „Am vrut să vă
fac o surpriză!”. Am vrut să-l plesnesc şi să-l îmbrăţişez în
acelaşi timp. L-am îmbrăţişat şi mi-am adus aminte instantaneu cum
n-am înţeles de ce se supăraseră părinţii mei când, la 6 ani, la
Mamaia, le-am făcut acelaşi lucru. Atunci am primit singura palmă
pe care mi-a dat-o tata”, mărturiseşte Constantin Trofin, vedeta
TVR 2.