Consilier pe probleme de succes
Lisa Sanders (foto jos), medic
internist la Yale, este un mare fan al serialului „Dr. House”.
Este, de asemenea, unul dintre cei trei consilieri tehnici pentru
producătorii show-ului şi, mai mult, sursa originală de
inspiraţie, aceasta semnînd de cîţiva ani, în New York Times, o
rubrică numită „Diagnostic”.
„Primesc de la scenariştii lui
jurnalistă de televiziune, cîştigătoare a premiului Emmy. Cu
toate că este îndrăgostită de serial, aceasta este şocată cînd
oamenii îi spun că şi-ar dori un medic precum Gregory House: „Este
un doctor arogant căruia nu-i plac oamenii. Crede că toţi
pacienţii mint şi, de multe ori, evită să-i atingă. Este un
nemernic, exact opusul a ceea ce încerc eu să fiu”.
Singura explicaţie pentru faptul că oamenii îl îndrăgesc pe dr.
House este jocul actoricesc nemaipomenit al lui Hugh Laurie.
Sanders crede că medicii adevăraţi ar putea învăţa ceva din serial.
„Show-ul îi arată pe doctori făcînd greşeli tot timpul şi, de fapt,
aşa funcţionează medicina. Există un număr de boli care pot avea
aceleaşi simptome, iar noi alegem de obicei afecţiunea cea mai
comună. Dar nu avem dreptate întotdeauna”.
Din cînd în cînd, Lisa Sanders este tachinată de colegii ei în
legătură cu erorile medicale din serial. „Îmi amintesc de un
băieţel care avea o iritaţie în gură şi ei au numit-o
bacteriană>. Este o violare totală a limbajului. Nu poţi avea
boala aceea în gură. Am scris un lung mail producătorilor, iar ei
mi-au răspuns:
Dr. House
joi, 23.00, TVR 1