Concurs de creaţie în limba engleză
Shakespeare School Essay Competition este un concurs naţional ce stimulează gândirea creativă, spiritul de inovaţie şi originalitatea şi motivează tinerii să îşi perfecţioneze limba engleză. Concursul îşi doreşte să ofere şanse egale tinerilor din întreaga ţară de a experimenta viaţa într-un campus universitar britanic de top şi de a studia limba engleză la cele mai înalte standarde. Shakespeare School Essay Competition le deschide orizontul tinerilor români, oferindu-le ca premii tabere în Marea Britanie, un prim pas spre un mediu academic de elită.
Premiile oferite marilor câştigători constau în 4 tabere de limba engleză în Anglia şi România. Participarea la concurs este gratuită şi deschisă tuturor tinerilor din România pasionaţi de limba engleză şi cu talent la scris, cu vârsta cuprinsă între 11 şi 20 de ani.