Concertul va fi organizat în grădinile Palatului Schönbrunn şi este transmis în direct în 50 de oraşe din întreaga lume. Bucureşti reprezintă unul din cele patru oraşe europene (alături de Madrid, Londra şi Monza) în care concertul va fi transmis începând cu ora 21.15, evenimentul fiind organizat în Parcul Unirii, cu acces liber.
Orchestra Filarmonică din Viena colaborează în cadrul acestui concert cu ORF (Radio Austria) şi se află sub conducerea dirijorală a lui Semyon Bychkov, dirijor cu experienţă pentru Grand Rapids Symphony Orchestra and the Buffalo Philarmonic sau pentru Orchestre de Paris, şi cu participarea extraordinară a pianistelor Katia şi Marielle Labèque. În program sunt incluse opere ale lui Georges Bizet, Hector Berlioz, Francis Poulenc şi Maurice Ravel. Concertul face parte dintr-o serie de evenimente exclusive care sunt organizate în spiritul motto-ului noului an: „2017: al ritmo di Vienna“, poziţionând capitala muzicii, Viena, în prim plan.
Cu o zi înainte de eveniment, Biroul de Turism al Vienei va organiza în Parcul Unirii un stand cu informatii despre concert şi despre Viena ca destinaţie turistică. Tot aici, vizitatorii vor putea sa testeze jocul muzica interactiv NAMADEUS, care face muzică din numele celor care îl joacă, tranformându-l într-o interpretare originală a lui Mozart. Acest joc va fi disponibil pentru publicul bucureştean pentru o prima interacţiune în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor, în seara de 21 mai, începând cu orele 19.00 în curtea Muzeului Naţional de Artă a României.
Pentru toţi cei prezenţi la concert pe 26 mai, este disponibil un concurs al cărui premiu este o excursie pentru două persoane la Viena în perioada 29 decembrie 2016 – 1 ianuarie 2017, care include zborul, cazarea într-un hotel de patru stele, cartele Vienna Card care asigură transport gratuit în mijloacele de transport în comun, dar şi un Meet & Greet cu Orchestra Filarmonică din Viena în timpul unei repetiţii pentru Concertul de Anul Nou. Pentru a putea câştiga acest premiu, participanţii la eveniment trebuie să împărtăşească cele mai frumoase impresii scrise sau fotografice din timpul Concertului unei Nopţi de Vară pe conturile de social media, cu hashtag-ul #viennaconcert.
Întrucât concertul din Viena va fi organizat în grădinile Palatului Schönbrunn, Parcul Unirii va găzdui un ecran de 6m x 3,4m într-o machetă a celebrei Gloriette vieneze, frumosul pavilion aflat în apropierea palatului. Vor fi puse la dispoziţia ascultătorilor pături de picnic pentru a putea asculta concertul în cele mai bune condiţii, iar dacă ploaia va apărea, vor fi distribuite pelerine de ploaie. Mai multe informaţii despre eveniment sau despre Viena, în calitatea sa de capitală a muzicii, găsiţi pe concert.vienna.info