Concertele lunii ianuarie: 2021 începe timid cu show-uri rock în București
După un an plin de restricții de tot felul, în care filmele și concertele s-au adaptat mediului online, luna ianuarie pare că începe să dezmorțească puțin lucrurile, cu câteva show-uri rock. De altfel, pe tot parcursul anului acesta sunt programate mai multe show-uri live în diverse locuri din București și din țară.
Patru concerte sunt deja anunțate în a doua jumătate a lunii în București
Una dintre cafenelele din București cele mai cunoscute pentru concertele live va fi gazda mai multor show-uri începând cu a doua jumătate a lunii ianuarie. Până acum, trupele Celelalte Cuvinte, Timpuri Noi, The Mono Jacks și TAXI au anunțat deja că vor susține concerte pentru cei cărora le este dor să-i vadă și altfel decât online.
Primul concert rock va fi oferit de formația Celelalte Cuvinte. Membrii trupei au anunțat că, pe 21 ianuarie, începând cu orele 21.30, vor fi la cafeneaua Hard Rock Cafe pentru cei care doresc să-i vadă live. Cel mai probabil, cu ceva măsuri de protecție împotriva COVID-19.
Următorii care și-au anunțat primul concert pe 2021 sunt membrii trupei Timpuri Noi care vor fi prezenți în același spațiu, la o zi după Celelalte Cuvinte. Formația Timpuri Noi va concerta pe 22 ianuarie, începând cu orele 22.30.
Sfârșit de lună cu trupa TAXI
Și sfârșitul lunii ianuarie vine cu două zile consecutive de concerte. Pe 27 ianuarie, cafeneaua va fi din nou gazda unei petreceri, în stilul trupei The Mono Jacks de data aceasta. Ora începerii concertului este anunțată ca fiind 21.30. Următoarea seară, 28 ianuarie, este rezervată trupei TAXI, care va începe concertul la orele 21.30.
CITEȘTE ȘI: Documentare muzicale costisitoare și așteptate cu nerăbdare în 2021
FOTO: Instagram/ The Mono Jacks