Ultima lună de vară debutează cu un concert pe care trupa Korn îl susţine, pe 3 august, în premieră la Bucureşti, la Arenele Romane, iar pe aceeaşi scenă, în deschidere, vor urca DJ Hefe & Planet H şi trupele Implant Pentru Refuz, Point Blank (Macedonia) şi Coma.
Concertul americanilor face parte din turneul care marchează 20 de ani de la apariţia primului material discografic al formaţiei.
Weekendul 8 – 9 august este dedicat celei de-a cincea ediţii a festivalului Summer Well, care se desfăşoară pe domeniul Ştirbey şi la care şi-au anunţat prezenţa artişti precum Kasabian, Foals, La Roux, The Maccabees, The Wombats, Jungle şi Kwabs.
De asemenea, unul dintre cei mai importanţi chitarişti din toate timpurile, Jan Akkerman, revine la Bucureşti, pe 20 august, concertând la Hard Rock Cafe. Muzicianul olandez a lansat peste 20 de albume şi a cunoscut succesul odată cu fondarea trupei Focus, alături de Thijs van Leer. A colaborat, de-a lungul timpului, cu nume mari ale muzicii, precum Phil Collins, Jack Bruce, Charlie Byrd, Ice-T, Paco De Lucia şi B.B. King.
Bucharest GreenSounds Festival se desfăşoară în weekendul 21 – 23 august, când peste 25 de trupe şi solişti importanţi ai momentului, din ţară şi din străinătate, vor urca pe scenele amplasate în parcul Herăstrău. Fun Lovin’ Criminals, Guano Apes, Dubioza Kolektiv, De Phazz, Nouvelle Vague, ROA şi Coma se află printre cei care vor concerta la acest eveniment.
La finalul lunii august se dă startul celei de-a 22-a ediţii a Festivalului „George Enescu”. Acesta se desfăşoară în perioada 30 august – 20 septembrie şi anunţă zeci de concerte care vor avea loc în Sala Mare şi Sala Mică a Palatului, la Ateneul Român, dar şi în aer liber, în Piaţa Festivalului (Piaţa George Enescu).
O prezenţă importantă în cadrul ediţiei de anul acesta a evenimentului este Ion Marin, care va dirija pe scena Sălii Palatului London Symphony Orchestra, iar printre solişti se numără violonista Anne-Sophie Mutter, pianiştii Fazıl Say, legendarul Murray Perahia, Yfrem Bronfman, Andras Schiff, Pierre Laurent Aimard şi pianista Maria João Pires.
Lista concertelor lunii august în Bucureşti:
3 august
Korn – Arenele Romane (ora 18.00)
6 august
Festivalul Solidarităţii Pakivalo (Trupa Impex, The Zuralia Orchestra) – Muzeul Culturii Romilor (ora 10.00)
7 august
Festivalul Solidarităţii Pakivalo (Marian Mexicanu, Romano Butiq) – Muzeul Culturii Romilor (ora 10.00)
Festivalul Strada Armenească (Bucharest Klezmer Band, Mahala Rai Banda, Harry Tavitian & Cserey Csaba.
Sursa MEDIAFAX