Concerte la TIFF 2013

15 04. 2013, 16:34

Pe 3 iunie, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj, spectatorii TIFF vor avea parte de un show cu totul aparte – The Tiger Lillies. Un trio provocator şi avangardist care combină cabaretul, vodevilul, musicalul şi teatrul de stradă, The Tiger Lillies are reputaţia unei trupe cult şi fani declaraţi ca Mel Brooks, Terry Gilliam sau Marylin Manson. “Naşii cabaretului brechtian punk” susţin spectacole unice, memorabile, din 1989 încoace. Trupa a fost fondată de Martyn Jacques, un cântăreţ de operă care a exersat stilul castrato şi care şi-a trăit tinereţea în cartierul Soho, lângă un bordel, într-o lume a viciilor – sursa principală de inspiraţie pentru viitoarele melodii. Lumea din versurile lor – “pornografie suprarealistă”, în descrierea unor critici – e una a mahalalei, promiscuităţii şi violenţei. Excentrice şi intense, show-urile lor i-au purtat pe toate continentele, fie în compania unor trupe de teatru, fie pe cont propriu. “Nu e de mirare că e o trupă cult peste tot în lume – un show al celor de la The Tiger Lillies e o călătorie printre emoţii intense, una care trece prin inima melodramei şi iese la capătul celălalt, într-o bizară frumuseţe”, scria “Evening Standard”. Trupa a lansat peste 30 de albume, inclusiv “Shockheaded Peter” – distins cu două premii Olivier, în 2002 – şi “The Gorey End”, nominalizat la Grammy în 2003. Formaţia a fost subiectul unui documentar, “Drunken Sailor” (2007), realizat de Sergei Bodrov, regizorul nominalizat la Oscar pentru filmul “Mongol”.

Un eveniment cu totul special va avea loc în seara de 4 iunie, la Casa de Cultură a Studenţilor: proiecţia specială “Earth” / “Pământ” (1930), capodopera regizorului ucrainean Alexander Dovzhenko (1894 – 1956), cu acompaniament live DakhaBrakha. Filmul face parte din “Trilogia ucraineană”, alături de “Arsenal” şi “Ivan”, serie criticată de puterea sovietică pentru realismul care submina transmiterea ideilor revoluţionare şi elogiată mai târziu de critica internaţională, Dovzhenko fiind considerat unul dintre cei mai importanţi cineaşti ai perioadei.

Proiecţia va fi acompaniană live de DakhaBrakha (în ucraineana veche “dă/ia”), cea mai cunoscută şi apreciată trupă din Ucraina, cu peste 300 de concerte în afara ţării. Fondată în 2004, la Centrul de Artă Contemporană din Kiev, de regizorul de teatru avangardist Vladislav Troiţki, DakhaBrakha îşi defineşte stilul ca fiind “haos etnic”/ “ethnic chaos”. Esenţa muzicii lor vine din folclorul ucrainean, căruia i se adaugă jazz-ul, trance-ul, ritmurile şi instrumentele din culturi cu totul diferite – de la cea indiană, la cea arabă şi africană. Rezultatul e un spectacol fascinant şi original, aplaudat pe scenele marilor festivaluri din lume. Cvartetul DakhaBrakha a lansat patru albume şi a cântat inclusiv pe scena The Royal Shakespeare Barbican Theatre din Londra, pentru spectacolul “Macbeth”.

În seara de 5 iunie, la Hotel Continental, va concerta una dintre formaţiile momentului pe scena indie rock, Sofa Surfers. Show-ul va fi precedat de proiecţia filmului “Trains of Thoughts”, un eseu vizual despre staţiile de metrou din marile oraşe ale lumii, regizat de Timo Novotny pe muzica austriecilor de la Sofa Surfers. Recunoscuţi pentru mixul de rock cu electro, trip-hop, dub şi acid jazz, cu tuşe de R&B şi soul, cei patru membri ai Sofa Surfers au avut succes de la debut, cu albumul “Tranzit” (1997), care conţinea single-ul “The Plan”, devenit senzaţia cluburilor din Vest la acea vreme. De atunci, au susţinut sute de concerte în toată lumea şi au lansat opt albume, cel mai recent – şi, totodată, unul dintre cele mai apreciate – fiind cel din 2012 – “Superluminal”.

Iubitorii muzicii tradiţionale româneşti vor avea seara lor duminică, 2 iunie, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj, când Ioan Pop şi Grupul Iza vor cânta pentru publicul TIFF. Concertul va fi precedat de proiecţia filmului „Balkan Melodie” (2012), în regia lui Stefan Schwietert, povestea lui Marcel Cellier, cel care a călătorit în Estul Europei pentru a găsi muzicieni şi ritmuri puţin cunoscute în Occident şi l-a descoperit pe Gheorghe Zamfir, promovându-l pe plan internaţional. Decenii mai târziu, regizorul îi întâlneşte pe toţi aceşti muzicieni. În documentar apar şi îndrăgiţii muzicieni din Maramureş, Ioan Pop şi Grupul Iza.

La final de festival, pe 8 iunie, la Euphoria Music Hall, spectatorii TIFF se vor întoarce la stroboscoapele, laserele, fumul şi ritmurile de dans din anii 80 şi 90, cu Discoteca, un concept muzical nou care reînvie hiturile acelor ani. Guest star-ul serii: cântăreaţa Marina Voica. În aceeaşi seară, clujenilor şi invitaţilor TIFF le sunt rezervate şi alte surprize.

Preţul unui bilet la concert este 30 de lei. Tichetele pot fi cumpărate în avans, de pe www.biletmaster.ro. Pentru seara de 8 iunie, s-a pus în vânzare un număr limitat de 100 de bilete, la preţul de 100 de lei, pe www.biletmaster.ro. Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR).