Conceptul „fără intervenții pe Zoom” care ar putea fi implementat la gala Oscar de anul acesta se dovedește a fi o mare bătaie de cap pentru mai mulți candidați care locuiesc în afara Statelor Unite ale Americii, din cauza restricțiilor impuse în contextul pandemiei, scrie presa de specialitate de la Hollywood.
Variety și Deadline au notat că purtătorii de cuvânt și unii directori de studiouri au reclamat la Academia de film americană problemele de logistică, costuri și carantină ridicate de decizia de a interzice nominalizaților să participe la ceremonie de la distanță. Academia nu a transmis, deocamdată, niciun punct de vedere privind situația.
Din cauza pandemiei, gala din 25 aprilie, considerată punctul culminant al sezonului marilor premii de la Hollywood, va avea loc atât la Union Station din Los Angeles, cât și la tradiționalul Dolby Theatre din Hollywood. Producătorii evenimentului au spus, săptămâna trecută, că „nu va exista o opțiune de intervenție prin Zoom în show” și i-au încurajat pe candidați să participe personal.
În Marea Britanie, scrie The Guardian, locuiesc cel puțin nouă candidați la Oscar, inclusiv regizoarea filmului „Promising Young Woman”, Emerald Fennell, și vedeta Carey Mulligan. Săptămâna viitoare, Marea Britanie va interzice călătoriile internaționale neesențiale până la jumătatea lunii mai.
Și reprezentanții celor cinci lungmetraje nominalizate pentru Oscarul pentru cel mai bun film internațional – din Danemarca, Hong Kong, România, de unde a fost nominalizat documentarul „Colectiv”, de Alexander Nanau, Tunisia și Bosnia – s-ar putea confrunta cu obstacole pentru a ajunge la Los Angeles, au scris Variety și Deadline.
Unii dintre ceilalți circa 200 de nominalizați vor lucra la producții în condiții de carantină, au mai scris cele două publicații. Persoanele care ajung în California trebuie să stea în carantină un anumit timp, la fel și cei care călătoresc către țări din afara Statelor Unite. Variety a raportat că o ședință programată săptămâna aceasta pentru a discuta aceste probleme a fost anulată.
Numeroase alte gale de premiere au înlocuit formatul fizic cu unul hibrid, care a inclus apariții preînregistrate ale participanților sau evenimente virtuale. Audiența pe TV a scăzut totuși, galele Globurile de Aur și Grammy înregistrând recorduri negative în acest sens.
CITEȘTE ȘI: “Colectiv”, de Alexander Nanau, premiat de criticii din Londra și Toronto
“Colectiv”, de Alexander Nanau, desemnat cel mai bun film străin de National Society of Film Critics
Foto: Profimedia Images