Comisia speciala de la Cotroceni se desesizeaza în cazul lui Șereș
Conform unui comunicat al Administrației prezidențiale, remis, miercuri, agenției MEDIAFAX, hotarârea președintelui a fost luata în temeiul prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, cu modificarile și completarile ulterioare, având în vedere eliberarea din funcția de ministru al Economiei și Comerțului și, totodata, din funcția de membru al Guvernului a lui Ioan Codruț Șereș prin Decretul nr. 1398 din 12 decembrie, publicat în Monitorul Oficial al României, nr. 993 din 12 decembrie.
Președinția precizeaza ca, potrivit articolului 24 alin. (3) din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala „prevederile de ordin procedural ale prezentei legi nu se aplica foștilor membri ai Guvernului în nicio situație”.
Procurorii DIICOT au dispus începerea urmaririi penale fața de învinuiții Stamen Stancev – consultant internațional, Mihai Dorinel Mucea – adjunctul șefului Oficiului Participațiilor Statului și Privatizarii în Industrie (OPSPI) din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului și Mihai Radu Donciu – consilier al Ministrului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, cu responsabilitați pe linia privatizarii agenților economici în subordinea ministrului.
Procurorii Parchetului instanței supreme îi suspecteaza pe Codruț Șereș și Zsolt Nagy de „contribuție” la comiterea faptelor de care sunt acuzați funcționarii ministeriali Dorinel Mucea și Mihai Donciu și consultanții Stamen Stancev și Vadim Benyatov. „Exista posibilitatea ca miniștrii sa fi avut o contribuție la comiterea faptelor pentru care se efectueaza cercetari în dosarul privatizarilor”, susțin anchetatorii, astfel ca procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi, a cerut, marțea trecuta, avizul Comisiei pentru analiza faptelor savârșite de unii membri ai Guvernului, pentru începerea urmaririi penale în cazul lui Codruț Șereș și a lui Zsolt Nagy.
În urma cu o aaptamâna, președintele Traian Basescu a convocat Comisia speciala urmare a solicitarii procurorului general al României.
La acea data, atât Nagy Zsolt (UDMR), cât și Codruț Șereș (PC) erau miniștri în funcție, deși Șereș își înaintase demisia din funcția de ministru al Economiei și Comerțului. Decretul prezidențial de eliberare a acestuia de funcție urmare a demisiei nu fusese înca semnat de președintele Basescu.
Avocatul Sergiu Andon, deputat PC, s-a prezentat, luni, la Cotroceni, în locul lui Codruț Șereș și a depus un memoriu prin care ministrul demisionar al Economiei nu recunoștea Comisia speciala constituita pentru cazul sau și al ministrului Zsolt Nagy (UDMR).
Marți, președintele Traian Basescu a semnat decretul de constatare a vacanței postului de ministru al Economiei, urmare a demisiei conservatorului Codruț Șereș, precum și pe cel de numire a liberalului Varujan Vosganian la șefia MEC.