Judecătorii Tribunalului din Grosetto (regiunea Toscana) au stabilit că Francesco Schettino, în vârstă de 54 de ani, este vinovat de omor din culpă în cazul naufragiului produs în cursul nopții de 12 spre 13 ianuarie 2012, în largul Insulei Giglio (Italia).
Judecătorii au decis condamnarea la 16 ani și o lună de închisoare a căpitanului vasului de croazieră. În plus, Francesco Schettino trebuie să plătească daune de câte 30.000 de euro părților civile constituite.
Procurorii ceruseră 26 de ani de închisoare pentru Francesco Schettino, pe care l-au catalogat drept un „idiot imprudent” pentru că a apropiat prea mult nava de Insula Giglio și a părăsit printre primii vasul după naufragiu.
Citește mai multe detalii pe Mediafax