Actorii britanic Colin Firth și american Stanley Tucci sunt parteneri de-o viață în luptă cu o boală cumplită în drama “Supernova”, care va avea premiera în cinematografe pe 29 ianuarie.
Atât Colin Firth, cât și Stanley Tucci sunt prieteni vechi ai comunității LGBTQ, dovadă stând chiar alegerile rolurilor de-a lungul carierelor lor. Firth a început foarte devreme în rolul unui personaj gay, cu filmul “Another Country”, din 1984, pe vremea când încă era destul de riscant pentru actori să accepte astfel de partituri. Ulterior a acceptat rolul în filmul de debut al lui Tom Ford, “A Single Man”, care i-a adus și prima sa nominalizare la un premiu Oscar. Tucci este foarte cunoscut pentru impresionantul rol pe care l-a făcut ca mâna dreaptă a personajului lui Meryl Streep în filmul “The Devil Wears Prada.”
“Supernova” pune la încercare gânduri, planuri și iubirea
Acum, ambii actori se reunesc în filmul “Supernova”, o dramă despre un bărbat care a dezvoltat demența precoce. Pe scurt, Sam și Tusker, care au o poveste de iubire de 20 de ani, sunt în vacanță. Ei călătoresc cu microbuzul lor prin Marea Britanie, își vizitează prietenii și rudele și revăd locurile preferate din trecut. Cu doi ani înainte, Tusker fusese diagnosticat cu demență precoce și de atunci toate planurile lor s-au schimbat și au fost nevoiți să se adapteze noii vieți, acaparată de boală. Cu cât povestea înaintează, ei își descoperă diverse secrete, iar dragostea ce și-o poartă unul altuia este greu încercată și trebuie să afle cât de puternică mai este iubirea lor în contextul bolii lui Tusker, potrivit Indie Wire.
Scris și regizat de Harry Macqueen, “Supernova” a avut premiera la Festivalul de Film de la San Sebastian, din Spania, unde a fost foarte bine primit, iar, pe 29 ianuarie, va fi lansat în unele cinematografe. De pe 16 februarie, filmul va fi disponibil și prin sistemul VoD ( video on demand).
CITEȘTE ȘI: “Locked Down” sau cum e carantinarea cu un partener romantic, din 14 ianuarie, pe HBO Max
FOTO: Profimedia Images