Colin Farrell va juca în sezonul al doilea al serialului „Detectivii din Louisiana”
Colin Farrell, în vârstă de 38 de ani, a confirmat că va fi unul dintre protagoniştii acestui serial cu mare succes la public, dar şi apreciat de critici, într-un interviu acordat ziarului irlandez The Sunday World, potrivit contactmusic.com.
Distribuirea actorului Colin Farrell în noul sezon al „True Detective” nu a fost confirmată deocamdată şi de producări.
Foto: Hepta.ro
„O să apar în sezonul al doilea (al serialului – n.r.). Sunt foarte nerăbdător. Ştiu că este vorba despre opt episoade şi filmările vor dura patru-cinci luni. Ştiu foarte puţine (despre serial – n.r.), dar vom filma în preajma oraşului Los Angeles, ceea ce este foarte bine, pentru că voi putea sta acasă cu copiii”, a spus Colin Farrell.
Numele lui Colin Farrell a fost vehiculat pentru distribuţia noului sezon încă din luna iulie, alături de actori ca Taylor Kitsch, Vince Vaughn, Elisabeth Moss şi Rachel McAdams. Ziarul The Sunday World precizează, însă, că restul distribuţiei nu este încă stabilit, informează Mediafax.
Colin Farrell a jucat, în ultimii ani, în filme ca „Şapte psihopaţi şi un câine”, „Total Recall. Memorie Programată”, „Raport special” şi „Poveste de iarnă” şi nu a mai avut un rol într-un serial de la apariţiile în producţia BBC „Ballykissangel” din 1998-1999 şi „Stagiarii” din 2005.
Primul sezon al serialului „Detectivii din Louisiana/ True Detective” i-a avut ca protagonişti pe Matthew McConaughey şi Woody Harrelson, în rolurile a doi detectivi care, pe o perioadă de 17 ani, încearcă să descopere cine este autorul unei serii de crime din statul american Louisiana.
Subiectul celui de-al doilea sezon al serialului nu este cunoscut, dar creatorul show-ului TV, Nic Pizzolatto, a spus într-un interviu că va fi vorba despre „femei dure, bărbaţi răi şi istoria ocultă şi secretă a sistemului de transport din Statele Unite”.