Colegiul Medicilor: Sistemul sanitar va supravietui pana la mijlocul anului

04 01. 2010, 10:18

Medicii considera ca 2010 va fi un an prost pentru
sistemul sanitar
si ca aceasta situatie se datoreaza
Programului
de guvernare
. Potrivit cadrelor medicale, in acest an,
fenomenul spagii va prospera, numarul medicilor care parasesc
Romania va creste, iar la inceputul lunii iulie, intreg
sistemul sanitar va intra in colaps
.

„Se arata un buget pentru sanatate mai mare decat anul trecut,
de 6%, insa insuficient. Anul trecut bugetul nu a ajuns pana la 1
septembrie. Dupa calculele noastre, bugetul va ajunge anul acesta
aproximativ pana pe 16 iulie. Nu se va mai pune problema ca
pacientii sa dea spaga, pentru ca nu vor mai avea unde, deoarece
intreg sistemul va intra in colaps
. Bolnavii nu vor mai
putea fi tratati. Cei care-si permit se vor trata in sistemul
privat”, ne-a declarat Vasile Astarastoae, presedintele
Colegiului Medicilor
.

Exista insa si medici care considera ca sistemul va supravietui,
ce-i drept cu greu, si in acest an, la fel ca si in 2009. „Sistemul
va supravietui, cum a facut-o si anul acesta, in sensul ca nu va
disparea”, a declarat Dan Peretianu, presedintele Camerei
Federative a Medicilor.