Documentarul „Colectiv”, de Alexander Nanau, a fost recompensat cu premiul LUX creat de Parlamentul European și de Academia de Film Europeană (EFA).
Câștigătorul ediției de anul acesta a prestigioasei distincții a fost anunțat miercuri de David Sassoli, președintele PE, în sesiunea plenară care a avut loc la Strasbourg.
Un juriu independent, format din aproximativ 20 de profesioniști, a avut sarcina dificilă de a alege trei dintre cele mai bune filme lansate în anul 2020 și care apoi au fost supuse votului publicului și al membrilor Parlamentului European.
Cele trei filme alese anul acesta au fost “Colectiv”, de Alexander Nanau, un documentar de investigație despre corupția din România, nominalizat la două premii Oscar, “Another Round/ Drunk”, de Thomas Vinterberg, o comedie despre dragoste și dependența de alcool, și “Corpus Christi”, de Jan Komasa, un portret al unui tânăr polonez în căutările sale existențiale și spirituale.
LUX Audience Film Award – cunoscut ca LUX Prize – este susținut de EFA, care reunește profesioniști din industria de pe continent, în parteneriat cu Comisia Europeană, Europa Creativă și Europa Cinemas. Premiul a fost înființat în 2007, iar, până în 2019, doar membrii Parlamentului European puteau vota câștigătorul. Anul acesta, noutatea a fost că și publicul a putut vota alături de europarlamentarii, ambele categorii contând în proporție de 50%.
Filmele au fost traduse în cele 24 de limbi ale Uniunii Europene.
Cel mai recent câștigător al premiului LUX a fost „God Exists, Her Name Is Petrunija” (2019), de Teona Strugar Mitevska.
CITEȘTE ȘI: “Colectiv”, de Alexander Nanau, desemnat cel mai bun film străin de National Society of Film Critics
FOTO: Profimedia Images