„Colectionarii” de gunoaie

Un hobby inocent, cel mult costisitor, pasiunea de a acumula obiecte doar pentru placerea de a le vedea adunate, de a le privi si a le sterge de praf din cand in cand (dar nu neaparat) este in anumite cazuri o adevarata boala.

Nu vorbim despre acei colectionari rafinati in cautare de sofisticate placeri intelectuale, si nici despre persoane din categoria “sentimentalilor”, cei care nu arunca nimic intrucat fiecare lucrusor detinut reprezinta pentru ei o amintire inestimabila.

Mai exista o categorie: a acelora care strang si strang si nu arunca nimic, la fel ca multi altii, dar spre deosebire de acestia, pasiunea lor nu cunoaste limite, pentru ca, in realitate, sunt bolnavi. Boala lor are un nume: este o tulburare obsesiv-compulsiva (CCO), o afectiune recent descrisa in literatura de specialitate.

Unde se sfarseste hobby-ul si incepe boala? Ce il diferentiaza pe un colectionar mai “entuziast” de un bolnav psihic? Ceea ce ii deosebeste pe “colectionarii” patologici de cei “cu scaun la cap” este intai de toate faptul ca bolnavii strang lucruri de tot soiul, fara valoare, de la hartii si cartoane la resturi alimentare si carpe, uneori animale de companie, sute de caini si pisici, cu care isi ticsesc pana la refuz locuintele, transformate inevitabil, in cele din urma, in imense tomberoane, urat mirositoare.

De altfel, boala devine cat se poate de evidenta pe masura ce “hobby-ul” acapareaza intreaga viata a omului in cauza si a celor din jurul lui. James L. Abelson, expert in dereglari de anxietate in cadrul Departamentului de Psihiatrie al Universitatii Michigan, Statele Unite se numara printre primii specialisti care au tras un semnal de alarma: “Persoanele care sufera de aceasta boala risca sa sfarseasca ingropate de gunoaiele pe care le aduna si pe care refuza sa le arunce”, a avertizat el.

In plus, copiii din familiile in care unul dintre parinti sufera de aceasta boala intampina de multe ori probleme in relatiile sociale. “Adolescentii se simt jenati, nu-si pot invita prietenii acasa, se simt ei insisi lipsiti de spatiul vital, intr-o asemenea masura incat unii ajung sa-si abandoneze familia”, povesteste psihiatrul.

Recent, cercetatorii de la Universitatea Michigan au realizat un studiu cu privire la comportamentul veveritelor care acumuleaza provizii de mancare pentru iarna, iar in prezent incearca sa utilizeze informatiile aflate, confruntandu-le cu cele detinute cu privire la aceasta forma de “inmagazinare” umana (in engleza termenul este hoarding) si la neurobiologia ei. Misterul aflat la baza acestui tip de comportament ar putea fi acelasi ascuns in spatele multor dereglari de tip compulsivo-obsesiv (de care sufera 3% din populatia globala), care sunt aproape intotdeauna exagerari ale unor comportamente adaptative, mai cred specialistii.

 

Asadar, victimele acestei boli duc la consecintele cele mai extreme impulsul de a pune de-o parte lucruri care le-ar putea servi ulterior, dar astfel sfarsesc prin a transforma un comportament util in contrariul lui; acumularea de bunuri devine un obstacol in loc sa constituie un ajutor. Exista tratament? Ideala ar fi psihoterapia, dar pentru ca aceasta sa functioneze, in opinia lui Abelson, este neaparat necesar ca pacientul sa fie motivat.

Tinand cont de faptul ca persoana in cauza de cele mai multe ori nici nu-si da seama de gravitatea starii sale, considerand conditiile in care traieste drept unele normale si fiind terorizata la gandul ca trebuie sa arunce chiar si o parte neinsemnata din “averea” acumulata, a o ajuta sa se vindece nu este un lucru simplu. “In aceste cazuri, ceea ce incercam noi specialistii sa facem este sa le alinam bolnavilor durerea si stresul puternic provocat de despartirea de obiectele acumulate”, a explicat psihiatrul.

Foto: Panorama / Sillyman

Sursa: Panorama.it