Șoferii vor fi obligați prin lege să-și anunțe toți pasagerii cu privire la obligatia legala de a purta centura de siguranță iî timpul circulației pe drumurile publice, pe toate locurile dotate cu centuri de siguranță din fabricare. Tot șoferilor le revine sarcina să se asigure că minorii poartă centura de siguranță pe timpul conducerii vehiculului, sau că sunt transportați numai în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate.
Copiii vor călători în scaune speciale prevăzute cu sisteme de fixare și asigurare gândite pentru confortul și siguranța celui mic. Scaunele se fixează de bancheta din spate, cu ajutorul unor centuri speciale sau a celei de siguranță a mașinii. Scaunele destinate copiilor sunt de mai multe tipuri, fiind adaptate în funcție de vârsta și greutatea celor mici. Începând de duminică, este strict interzis transportul copiilor de până la trei ani în mașini care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță.
Excepție de la această regulă vor face autovehiculele destinate transportului public de persoane, precum și taxiurile, dacă în acestea din urmă copilul ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din față. „Copiii cu vârste de peste trei ani, având o înălțime de până la 150 cm pot fi transportați în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din față
Nerespectarea obligației conducătorului de autovehicul de a se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranță sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate se va sancționa cu 3 puncte penalizare.
Se mai adaugă patru sau cinci puncte de amendă, adică între 360 și 450 lei, ținând cont că un punct de amendă este 90 lei. Amenda se reduce la jumătate dacă este plătită în 48 de ore – sau două zile lucrătoare.
Noutatea o reprezintă sancționarea șoferului care transportă copii fără respectarea regulilor de siguranță. Regulile existau și până acum – scaun special pentru copiii până in trei ani și centura de siguranță pentru cei de până la 12 ani -, însă nu exista posibilitatea de a sancționa direct șoferul autovehicului. Transportul copiilor de până la 12 ani pe locurile din față ale mașinilor este interzis.
Modificările vor intra în vigoare de la 28 septembrie și au ca scop alinierea la legislația europeană în materie de siguranță.