CODUL PORTOCALIU de caniculă, prelungit până vineri, în cinci județe
Județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu sunt miercuri sub atenționare cod portocaliu de caniculă, iar Capitala și celelalte 31 de județe au fost avertizate cu cod galben.
Avertizarea cod portocaliu va fi menținută, joi și vineri, doar în județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin, unde vor fi temperaturi maxime de 37-38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
Bucureștiul și județele Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Argeș, Olt, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu și Ilfov vor fi și joi sub avertizare cod galben.
În cele 15 județe din Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei, Oltenia și jumătatea vestică a Munteniei, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35-37 de grade și izolat 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Vineri vor rămâne sub avertizare cod galben doar nouă din cele 15 județe – Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman.
Sursa: MEDIAFAX