Cod galben de vânt și ninsori în mai multe județe din țară începând de duminică ora 16.00
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de intensificări ale vântului și ninsori viscolite valabilă de duminică de la ora 16.00 până luni la ora 12.00 în zona de munte.
În intervalul menționat în toate zonele de munte va ninge, iar vântul va avea intensificări cu viteze care, pe crestele înalte, mai ales ale Carpaților Meridionali și de Curbură, vor depăși 80…90 km/h la rafală, viscolind și troienind zăpada.
În restul teritoriului, vântul va sufla cu viteze de 45….55 km/h, iar în Oltenia se vor atinge 60…70 km/h la rafală. Vor fi precipitații slabe, predominant ninsoare în regiunile intracarpatice și în nordul Moldovei și mai ales ploi în sud și sud-est. Vor fi condiții de polei.
Avertizarea cod galben a fost emisă pentru județele Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț, Suceava, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Alba, Cluj și Bihor.