Administrația Națională de Meteorologie a emis două coduri galbene de vreme rea, primul de vineri, ora 20.00 până sâmbătă, la aceeași oră, iar al doilea cod galben de duminică ora 20.00 până luni, ora 23.00.
În codul galben valavil de vineri seara, în sudul, sud-estul și local în centrul țării, precum și în zona Carpaților Meridionali și Orientali va ninge și se va depune strat de zăpadă, ce va depăși local 20 cm. În Dobrogea, iar în prima parte a nopții de vineri 26 decembrie spre sâmbătă 27 decembrie și în Muntenia și Oltenia, precipitațiile vor fi mixte și, izolat, vor fi depuneri de polei.
Vântul se va intensifica în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și în sudul Olteniei, unde rafalele vor depăși 45…55 km/h, viscolind temporar ninsoarea.
Începând de duminică seara (28 decembrie) ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a țării, iar în sud și sud-est vor fi abundente și se va depune un strat nou și consistent de zăpadă. În Lunca Dunării și în Dobrogea precipitațiile vor fi mixte și se va depune polei.
În cea mai mare parte a Munteniei, în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea și în estul Olteniei, vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de peste 70 km/h, viscolind și troienind zăpada.