CNA înăsprește regulile de difuzare a unor emisiuni la TV

De: Marian Andrei / 29.03.2013, 13:50
CNA înăsprește regulile de difuzare a unor emisiuni la TV
Emisiunile care exploatează aspecte imorale, indecente din viața intimă a unei persoane trebuie difuzate numai între orele 24.00 - 06.00, cu acordul scris al persoanei în cauză, potrivit unei Decizii de modificare a Codului audiovizual, adoptată joi de membrii CNA.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a adoptat, în ședința de joi, proiectul de Decizie pentru modificarea și completarea Codului de reglementare a conținutului audiovizual, care inițial a fost discutat pe 26 și 28 februarie și apoi publicat pentru dezbatere publică pe site-ul CNA.

Cum va fi vremea în weekend. Află pe vremea.apropo.ro

În ședința de ieri, discuția proiectului a fost reluată, cea mai mare parte dintre articolele adoptate pe 26 și 28 februarie de membrii CNA rămânând neschimbată. În anumite cazuri, membrii CNA au ținut cont de unele propuneri făcute de Asociația Română de Comunicații Audiovizuale (ARCA) și de reprezentanții unor radiodifuzori și operatori de cablu.

Astfel, în Decizia de modificare a Codului audiovizual a fost introdus un articol nou. Acesta prevede că „emisiunile care exploatează aspecte imorale, indecente din viața intimă a unei persoane pot fi difuzate numai in intervalul orar 24.00 – 06.00, cu acordul scris al persoanei„.

De asemenea, Decizia prevede că nu pot fi difuzate în intervalul orar 06.00 – 23.00 producții care prezintă: violență fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat; scene de sex, limbaj sau comportament obscen; persoane în ipostaze degradante; lupte libere nereglementate de federații sportive naționale sau internaționale; jocuri de noroc, așa cum sunt definite în legislația specifică.

Citește mai multe prevederi ale Deciziei pentru modificarea și completarea Codului de reglementare a conținutului audiovizual, adoptate ieri de CNA, pe mediafax.ro.