Formația Farul Constanța a pierdut, duminica, pe teren propriu, cu scorul de 0-1 (0-1), meciul cu echipa CFR Cluj, contînd pentru etapa a VIII-a a Diviziei A „Burger”.
Farul – CFR Cluj   0-1 (0-1)
A marcat: Anca ’22
Stadion: „Gheorghe Hagi”
Spectatori: 2.500
Cartonașe galbene: I. Barbu ’23, Ușurelu ’83 / Toma ‘5, Aștilean ’20, ’47, Marginean ’87
Cartonașe roșii: Șchiopu ’37 / Aștilean ’47
Arbitri: Tiberiu Lajos – Marius Beudeanu, Nicolae Megheșan – Sorin Burloiu
Observatori: Valentin Alexandru, George Ionescu
Componența formațiilor:
Farul: Curca - I. Barbu, Șchiopu, Senin – Farmache, Gurița, Todoran, Lungu, Cristocea (Apostol ’46) – Baicu (Ușurelu ’75), L. Mihai. Antrenor: Petre Grigoraș.
CFR Cluj: Ștef - Jula, Goia, Toma – Alickovici (Goșa ’90+1), Aștilean, Marginean, Vasîie, Oncica – Anca (Ilinca ’85), Bruncevici (Mijin ’82). Antrenor: Aurel Șunda.
Declarații dupa meci:
Petre Grigoraș (antrenor Farul): „E dureros cînd pierzi. Am întîlnit o echipa robusta, cu fundași masivi. Din pacate am primit un gol stupid, iar noi am avut cîteva ocazii clare de a marca, pe care nu am reușit sa le fructificam. Fotbalul se joaca pe goluri, iar în aceasta seara diferența s-a facut la nivelul atitudinii jucatorilor”.
Aurel Șunda (antrenor CFR Cluj): „Felicit echipa mea și dedic victoria patronului nostru. Pot spune ca am facut un joc bun, dar mi-a fost teama de Farul. Trebuie sa recunosc ca am avut noroc la golul înscris, dar ne-am aparat bine și cred ca victoria este meritata”.
Gheorghe Bosînceanu (patron Farul Constanța): „Și-au dorit foarte mult și au reușit puțin în acest meci. În primul sfert de ora a fost un meci foarte bun, dar cu ratari imense și cu o greșeala monumentala a portarului, greu de admis la acest nivel, iar rezultatul a fost cel care se știe. Problema noastra este ca ratam foarte mult meci de meci. Este o boala de ani de zile a acestui lot de jucatori”.
– Meciul a fost urmarit de la tribuna oficiala de președintele de onoare al clubului Panathinaikos Atena și de un apropiat al familiei Vardinoiannis care deține clubul elen. „Cei de la Atena au spus ca am ratat nepermis de mult și rezutatul a fost cel înscris pe tabela. Colaborarea cu Panathinaikos este o înțelegere semnata cu ei anul trecut în decembrie. Înseamna un schimb de jucatori reciproc între cele doua cluburi. Avem de învațat din țara care a cîștigat titlul european”, a spus Bosînceanu.
Mediafax