Clepsidre -jurnale și alte mizerabile miracole

Editura Pandora-M din Targoviște și-a asumat sarcina dificila de a explora (sau, mai bine zis de a permite cititorului roman sa exploreze) un teritoriu ramas oarecum în umbra: e vorba de scrierile cu caracter intim ale unora dintre cei mai interesanți și nonconformiști autori francezi ai secolului XX.

Altfel spus, de generația celor care au „pichetat” suprarealismul, de copiii teribili ai perioadei interbelice. Colecția Clepsidre a fost deschisa de traducerea „Jurnalului unui hoț”, cartea în care Jean Genet își asuma autobiografia, fara a ascunde nimic în spatele unor convenții narative.

E vorba de relatarea anilor reflectați oarecum și în „Notre Dame des Fleurs”, a perioadei de „hoinareala” în Spania și Franța cerșetorilor, a închisorilor, a iubirilor homosexuale, de anii în care tanarul Genet își asuma experiența raului ca pe una necesara esteticului, o paidee a Amoralului.

Alte titluri „încumetate” de editura targovișteana vin sa confirme linia deschisa de publicarea acestui jurnal: amintim „Junalul unui necunoscut” al controversatului Jean Cocteau, „Ombilicul limburilor”, al lui Antonin Artaud (articole, eseuri, piese de teatru, o apologie a stupefiantelor, corespondența cu Jacques Riviere, Cantarul-de-Nervi, Fragmente dintr-un Jurnal de Iad, Arta și Moartea, precum și Texte din perioada suprarealista), „Paradisurile artificiale” baudelairiene și alte lucrari purtand semnaturile lui Maurice Blanchot, Michel Onfray, Georges Bataille…

Cartea la care ne-am oprit astazi se înscrie în categoria relatarii „experiențelor limita”: e vorba despre „Mescalina. Mizerabil miracol”, cartea-marturie a lui Henri Michaux, un jurnal de drog terifiant prin intensitatea relatarii, dar și, în același timp, prin luciditatea prin care este filtrata aceeași experiența.

Scriitura urmarește drumul bulversant al imaginației, se pliaza perfect pe „anormalitatea” gandirii infectate, astfel încat notele de pe marginea textului, adaugate post factum, în care Michaux realizeaza o hermeneutica a propriei hoinareli dramatice, sunt mai mult decat necesare.

Chinurile la care scriitura este supusa devin mai mult decat evidente în momentul colapsului, cand înșiruirea literala se topește în desen, în aberații lingvistice (o deformare nu lipsita totuși de sens, de unul paranoic-critic parca), în volute pe care mana le descrie pe suprafața hartiei…

Jurnalul de drog al lui Michaux nu ține însa de descrierea unui „paradis artificial”, ci mai curand se aseamana unui film derulat cu mare viteza, cu imaginea pe care o ai dupa ce ai privit direct în soare, sau poate cu sentimentul starii de creatura despre care vorbea Rudolf Otto (horror sacrum).

Paradisul devine un iad „obiectivat” și suportabil datorita scrierii. Scrierea este liantul cu realitatea, carligul care ține manechinul suspendat deasupra prapastiei. Nimic altceva nu mai pastreaza macar aparența normalitații: culorile devin prea intense, formele se topesc în amalgam dalinian (de fapt, Dali pare aici cel mult un escroc, „metoda” sa fiind parand rizibila celui ce supraviețuiește mizerabilului miracol al mescalinei). Jurnalul lui Michaux, tradus de Claudiu Soare (traducator de baza al colecției) dispune de o asemenea intensitate a redarii experienței încat chiar lectura se transforma într-un iad al retinei și al minții, un iad purificator, poate necesar…

Bogdan-Alexandru Stanescu ZIARUL DE DUMINICA, supliment al ZIARULUI FINANCIAR