Claudia Pavel îşi întreţine silueta la un centru de slăbit

29 06. 2011, 05:00


„Out of Love” este rezultatul colaborării dintre Laurenţiu Duţă şi
Tommy Clint, un nume sonor în muzică la nivel european. Piesa a
fost înregistrată în România şi Germania, iar Claudia se declară
încântată de rezultat, despre care recunoaşte că are toate
„incredientele” pentru un viitor hit. „Este o melodie de sezon,
energică şi pozitivă, cu un sound extrem de modern. M-am
îndrăgostit de ea încă de la prima audiţie şi sper ca şi publicul
să aibă aceeaşi reacţie”, a declarat Claudia.

De altfel, piesa a fost remarcată de câteva case de discuri din
Europa şi în acest moment este semnat un contract cu reprezentanţi
din cinci ţări de pe continent, Grecia, Italia, Malta, Spania şi
respectiv România, iar lansarea oficială este în plină desfăşurare
pe toate canalele media.

Pentru că suntem în plin sezon estival, am întrebat-o pe Claudia
care este ritualul ei de îngrijite în această perioadă. „Pe lângă o
dietă sănătoasă şi mult sport, merg la un centru de slăbit şi mă
răsfăţ cu tot felul de terapii şi masaje. Port mereu în geanta mea
crema SPF şi gloss-ul de buze. De un an de zile am devenit
vegetariană, dar mai mănânc şi peşte şi mă simt sănătoasă. Peste 20
de ani mă văd la fel de tânără şi de frumoasă, tot în promovarea
unui single şi în parc cu cei doi copii ai mei şi soţul meu
frumos”, spune Claudia Pavel.