Claude Lelouch – “România e o ţară făcută pentru cinema”

– De ce aţi ales România ca locaţie pentru filmul dumneavoastră?
Am văzut filmul care a cîştigat Palme d’or, mi s-a părut superb şi mi-a spus lucruri bune despre România. Dacă România produce un asemenea film, înseamnă că e un loc care iubeşte cinema-ul, mi-am spus. Oamenii şi tehnicienii pe care i-am întîlnit sau cu care lucrez sînt de prima clasă, iar Studiourile MediaPro sînt excelente – de fapt, o să mă hazardez să spun că pot rivaliza cu orice studio din lume, poate şi cu cele din Los Angeles, cel puţin pentru ce îmi trebuie mie.

– În ultimii ani, multe filme româneşti au participat la Cannes. Ce impresie v-au lăsat?
Am văzut “4-3-2”, cîştigătorul premiului Palme d’or, bineînţeles. Mi s-a părut un film formidabil şi foarte puternic, un cîştigător meritoriu al premiului. Cred că România are un mare viitor în cinematografie.

– Cu care dintre actorii aflaţi “pe val”, francezi sau americani, v-ar plăcea să lucraţi?
Nu mă interesează actorii “la modă”. De ei au nevoie regizorii care nu vor să-şi folosească imaginaţia. Actorii “la modă” sînt mai mult o decizie de business – mie îmi place să descopăr actori. De altfel, actorii principali în “Ces amours là” se află la începutul carierei, iar vede­tele au roluri mici. Vedetele acaparează filmul. Cînd lucrezi cu un star mare, trebuie să construieşti filmul în jurul lui. Eu caut actori care să servească exact rolurilor şi poveştii.

– Credeţi că evoluţia tehnologică şi, în special, Internetul afectează cinematograful de azi?

Da. Dar oamenii îşi vor da seama că e o nebunie să încerci să vezi filme pe Internet sau pe dispozitive portabile şi se vor întoarce în sala de cinema. Putem încerca la televizor, poate pe Internet, dar în nici un caz pe mobil (rîde). Sala de cinema n-a murit niciodată. Eu nu pot să văd un film decît acolo. Şi cînd nu apuc şi sînt forţat să-l văd pe DVD sau la televizor, mă simt nefericit. Simt că e o trădare – faţă de mine şi faţă de regizorul filmului.

– Care sînt temele preferate din filmele dvs.?
Dragostea e o temă recurentă pentru că e nucleul tuturor problemelor, tuturor obsesiilor. Lumea întreagă func­ţio­nează în jurul dragostei. Cele şase miliarde de oameni de pe pămînt există datorită dragostei. Sau a lipsei de dra­goste. +sta e subiectul principal al tuturor filmelor mele – de ce sîntem capabili să iubim pe cineva ca apoi să-l urîm. Aşa cum istoria calculatoarelor începe cu 0 şi 1, istoria lumii se construieşte în jurul iubirii şi deziubirii.

– Cum vedeţi evoluţia filmului francez în raport cu industria americană de film?
Cinema-ul francez e foarte variat, poate face filme ame­ri­cane, franceze etc. dar mie îmi place cînd face fil­me fran­ceze, filme de autor. Îmi place din ce în ce mai pu­ţin cine­matograful american, pe care obişnuiam să-l ador, pentru că filmele americane devin ale pro­ducătorului mai mult decît ale regizorului. Dar îmi place filmul de oriunde încă se găsesc autori romantici, care se bat să facă un film imposibil – cum e “4-3-2”, de exemplu.

– Cum consideraţi că va trece filmul european de criză?
Cinematograful a fost tot timpul în criză, a fost născut în criză şi se hrăneşte din crize. Eu ador perioadele de tumult, perioadele care forţează oamenii să gîndească, să reacţioneze, să trăiască. Ce omoară lumea din jurul nostru e confortul şi îmi place să văd în jurul meu oameni care se luptă, care încearcă să găsească soluţii, puşi în faţa unor situaţii neaşteptate. “Vive la crise!” (rîde).

– Ce faceţi cînd nu faceţi filme?
O să rîdeţi, dar mă uit mult la televizor. La sport şi la ştiri. Sportul e una din cele mai bune metafore pentru viaţa însăşi. Dar nu-mi place să mă relaxez. Nu-mi place să fac pauze, ar fi ca şi cum aş bate în retragere. Ultimul lucru pe care mi-l doresc e să fiu relaxat.

În peliculă vor apărea şi actori români: Zoltan Butuc, e un evreu deportat, iar Florin Busuioc – ofiţer german. Cristina Cepraga deţine rolul unei cîntăreţe de cabaret, în timp ce Vasile Muraru e preşedinte de tribunal în Franţa postbelică