PSA Peugeot Citroen si Toyota Motor Corp au ales Cehia pentru constructia unui centru de productie de autoturisme din categoria compacta, valoarea proiectului fiind de 1,5 miliarde de euro
Celelalte variante pe care companiile le-au luat in calcul pentru aceasta investitie au fost Polonia si Ungaria.
Potrivit unui comunicat al agentiei nationale de investitii CzechInvest, fabrica va fi amplasata la 60 de kilometri est de Praga, in localitatea Kolin, si va avea o capacitate anuala de productie de 300.000 de autoturisme, destinate in exclusivitate pietei europene.
„Cel mai mare competitor si favoritul clar, inca de la inceput, a fost Polonia, unde Toyota produce deja sisteme de transmisie”, a declarat directorul executiv al CzechInvest, Martin Jahn, care a adaugat ca, in ciuda acestui fapt, conditiile oferite de Cehia au fost preferate de investitori.
Construirea uzinei va crea circa 2.000 de locuri de munca, la care se vor adauga peste 10.000 de posturi indirecte, disponibile dupa ce compania germana BMW a decis sa renunte la proiectul de investitie din Cehia, optind pentru piata interna.
„Speram ca aceasta investitie sa atraga mai multi investitori straini, in principal furnizori de subansamble si piese”, a declarat ministrul ceh al Industriei si Comertului, Miroslav Gregr.
Investitia de 1,5 miliarde de euro intervine in contextul unui val de proiecte de tip „greenfield”, care incep din temelii o afacere, realizate in ultima perioada in Cehia. Toate acestea, impreuna cu veniturile obtinute de stat din privatizare, au determinat o apreciere a coroanei cehe in raport cu moneda unica europeana pina la un nivel record.
Sursa: www.mediafax.ro