Citate NECENZURATE

Apropo.ro / 30.11.2009, 00:00
Citate NECENZURATE
Te-ai întrebat vreodată cum sînt cu adevărat vedetele, dincolo de imaginea prezentată pe micul ecran, ce gîndesc, ce preocupări şi pasiuni au?

Unele se dezvăluie pe bloguri, iar revista noastră alege,
săptămînal, cîteva dintre cele mai interesante pasaje desprinse din
jurnalele de pe net ale celebrităţilor.

„Nu sînt încîntat că numele meu a fost pomenit într-o
dezbatere electorală la momentul în care România pare să nu mai
aibă ieşire şi în care nu se mai întrevede nici măcar
SPERANŢA
.

Fundamental greşită mi se pare însă ideea de a-i întreba pe
candidaţi, în contextul nostru socio-politic, care este reperul lor
moral. Cum să întrebi aşa ceva?

Este ca şi cum l-ai întreba pe Michael Schumacher care este modelul
lui preferat de bicicletă”
www.tudorchirila.blogspot.com – 21
noiembrie

Borduri
a la Prison Break…

„Un amic din Chicago mi-a povestit azi că unul din cumnaţii lui e
un soi de consilier local în oraşul Joliet. Primăria a aprobat acum
cîţiva ani filmarea unor secvenţe pentru un serial american.

Timp de 8 zile, în oraş au fost blocate intersecţiile.

Pentru inconvenientul ăsta, primăria a primit de la casa
pro­ducătoare a serialului 1,6 milioane dolari şi acum, cu banii
ăştia, primăria schimbă toate semafoarele din oraş şi reface
întreg sistemul rutier, inclusiv schimbă borduri.

Aaaaa…… să nu uit, serialul se numea „Prison Break”. Asta e
diferenţa între bordurile noastre şi ale lor.
(Am văzut prima
serie de „Prison Break” într-un weekend, non stop, cu seminţe,
pepsi şi sandwichuri, ore în şir cu ochii holbaţi…) –
www.dannegru.com – 24 noiembrie

„Am apărut PREA MULT în presă. Fie că a fost vorba de scandaluri pe
care nu mi le-am dorit, articole tendenţioase, bîrfe de cancan,
interviuri, apariţii în emisiuni mondene etc. Mi-a fost disecată
viaţa, mi-a fost distrusă intimitatea.

În consecinţă, m-am decis că, începînd de azi, pe o
perioada de 7 luni să nu mai fac nici o declaraţie în presă, să nu
mai dau nici un interviu şi să nu mai discut în public despre viaţa
mea personală” – www.mihaibendeac.ro – 22
noiembrie