Circulatie întrerupta pe IC Bratianu din Capitala de Apa Nova
Muncitorii de la Apa Nova vor lucra timp de noua zile pe Bulevardul IC Bratianu din Capitala la reparatia retelei de canalizare din zona, care este în pericol de a se înfunda în caz de ploi torentiale, complexitatea interventiei necesitând întreruperea circulatiei în acest timp.
Lucrarile vor începe în 30 iunie si sunt programate sa se încheie în 8 iulie.
„În urma unei inspectii video, specialistii Apa Nova au identificat un risc de prabusire a sistemului de canalizare pe strada Mavrogheni, la intersectia cu Bulevardul I . Bratianu. Pentru evitarea înfundarii retelei de canalizare în aceasta zona este obligatorie remedierea problemei în cel mai scurt timp posibil”, se precizeaza într-un comunicat al Apa Nova remis, miercuri seara, agentiei MEDIAFAX.
Interventia presupune, printre altele, si sapaturi de cinci metri adâncime.
Apa Nova precizeaza ca circulatia va fi întrerupta pe primele doua benzi ale bulevardului, în sensul de mers Piata Unirii-Piata Universitatii.
Toate lucrarile, precum si cele de refacere completa a strazilor, se încadreaza în perioada celor opt zile mentionate, se mai arata în textul citat.
„Dupa finalizarea repararii prabusirii, pentru a se evita afectarea suplimentara a circulatiei în zona, restul canalizarii de pe latimea Bulevardului IC Bratianu se va remedia prin metoda «pipe cracking», o tehnica fara sapatura deschisa, prin distrugerea pneumatica a vechii conducte, simultan cu introducerea uneia noi, din masa plastica. Din punctul de vedere al duratei si al calitatii interventiei, s-a ales cea mai eficienta metoda”, mai precizeaza compania.
Pe de alta prte, circulatia pe Sos Stefan cel Mare si Bd. Iancu de Hunedoara – doua din principale artere ale Capitalei – va fi restrictionata timp de jumatate de an, iar Pasajul Obor va fi închis traficului, începând de luni, din cauza lucrarilor de modernizare a carosabilului si înlocuirea liniei de tramvai. Potrivit Primariei Capitalei, restrictiile de circulatie vor intra în vigoare luni (2 iulie 2007) si vor fi mentinute pe durata lucrarilor, estimate ca se vor finaliza la sfârsitul anului 2007.
Astfel, pe Soseaua Stefan cel Mare si Bulevardul Iancu de Hunedoara – principala legatura dintre estul si nordul Bucurestiului – traficul rutier general se va desfasura, timp de jumatate de an, doar pe o singura banda de circulatie. De asemenea, circulatia tramvaielor pe aceste artere va fi inchisa pe durata lucrarilor.
Municipalitatea a decis si închiderea pasajului Obor – principala cale de legatura între Soseaua Mihai Bravu si Soseaua Stefan cel Mare – unde vor începe lucrari de reconfigurare a retelei liniilor de tramvai.
Potrivit oficialilor municipali, lucrarile vor fi terminate la sfârsitul lunii noiembrie.
În prezent, Estul Capitalei este aproape izolat de restul Bucurestiului din punct de vedere al traficului: se lucreaza pe Soseaua Colentina, Calea Mosilor, iar, în curând, vor începe lucrarile de modernizare a Soselei Pipera si pe tronsonul cuprins între intersectia D-na Ghica – Baicului (unde se va construi o noua artera de circulatie, de doi kilometri si un pasaj suprateran).