Circulație îngreunată pe mai multe drumuri naționale din țară, din cauza zăpezii

Apropo.ro / 26.11.2013, 10:20
Circulație îngreunată pe mai multe drumuri naționale din țară, din cauza zăpezii
Circulația este îngreunată, marți dimineață, pe drumuri naționale din cinci județe, unde s-a depus un strat de zăpadă între unu și trei centimetri, însă nu sunt porțiuni de drum închise sau blocate.

Potrivit Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, în județul Vâlcea, pe DN 7A Voineasa – Obârșia Lotrului, între kilometri 50-91, s-a depus un strat de zăpadă de aproximativ doi centimetri.

Vremea apropo îți oferă mai multe informații despre vremea din orașul tău

În județul Caraș-Severin, pe DN 57B Oravița – Anina, între km 11-16 este un strat de zăpadă de aproximativ un centimetru.

De asemenea, un strat de zăpadă de aproape un centimetru s-a depus și pe porțiuni de drum din județele: Bihor – pe DN 1H la Sinteu și pe DN 75 la Măgura; Alba – pe DN 67C la Sugag; Harghita – pe DN 13B Bucin – Borzon.

În județul Sibiu, pe DN 7C Bâlea Cascadă este zăpadă frământată de unu-trei centimetri, potrivit CNADNR.

Citește mai multe detalii despre circulația pe drumurile naționale îngreunată de depunerile de zăpadă, pe Mediafax.ro