PRO TV Magazin împlineşte în decembrie 11 ani, Cîrcotaşii fac şapte ani de cînd există în această formulă. Noi ne dorim o revistă strălucitoare, ei fac o emisiune de colecţie. Îşi promovează însă ”Cronica cîrcotaşilor – primii şapte ani” tot cu băşcălia datorită căreia au ajuns mărci înregistrate.
– Cînd o să aveţi bebeluşe noi? Găinuşă: Anul viitor. Pînă atunci, am ales 20 din 2500. Am avut trei preselecţii şi la ultima am cedat. Mi-a intrat ceva în ochi. Bebeluşele vechi aleg bebeluşele noi.
Huidu: Noi vrem să rămînă două fete. Între actualele bebeluşe şi cele din concurs e un fel de conflict între generaţii.
– Adică cele noi au 14 ani?
Huidu: Nici vorbă. Din afară, pare distractiv să faci preselecţii. Sînt fete care ştiu să danseze, dar poate nu arată foarte bine, altele nu ştiu să facă trei paşi. E greu să găseşti fetele potrivite.
– Veţi fi colegi cu Teo. O să mergeţi în emisiunea ei?
Găinuşă: Nu ştim. Ea a fost de două ori la noi. Nu ştim dacă vom fi invitaţi…
– Ce vreţi de la viitoarea voastră colegă?
Găinuşă: Aşteptăm să fie din nou Teo!
Un nou roman cu Medelin şi Querida
– Pînă la noi colegi, aveţi de lansat o carte.
Găinuşă: Am scris un roman care se numeşte: ”Fără cap şi fără coadă”. Personajele sînt inspirate din realitatea imediată, din păcate, deşi sînt fictive. Dar ne întîlnim cu un primar de sector, o secretară care se rujează şi pe care o cheamă Querida, un prieten, Medelin. Are coperţi lucioase şi cel mai interesant e semnul cărţii.
Huidu: Poate la primăvară facem şi un turneu de lansare. Acum nu este timp.
– De ce nu?
Huidu: Mai e o lună pînă la sfîrşitul anului şi e cea mai încărcată. Pentru toată lumea, decembrie e luna cadourilor, pentru noi însă e luna suspinelor. La sfîrşitul anului, o să dorm toată ziua, apoi mă trezesc şi mă culc la loc.
Găinuşă: Noi sîntem ca piticii care împachetează cadouri pe lîngă Moş Crăciun. Epuizaţi.
– Cum aniversaţi cei şapte ani de cînd sînteţi împreună?
Prima TV face 10 ani şi noi realizăm un program de două ore, ”Cronica cîrcotaşilor – primii şapte ani”. N-o să revedeţi doar feţele pe care le aveam noi acum şapte ani, ci şi cele mai importante momente: venirea lui Mişu, bebeluşele, plecarea lui Mişu în America. Vor apărea toţi oamenii implicaţi, inclusiv partea echipei care nu se vede, şi vor povesti toţi cum văd această emisiune.
– Ca la Discovery?
Huidu: Exact, ca la documentarele lor. Aşa cum vin la Discovery cei care povestesc despre război, specialiştii aceia. De fapt, moşii ăia. Aşa vom fi şi noi, nişte moşi care spun ce au făcut în şapte ani.
Prima lor emisiune, refuzată
– Cum v-aţi cunoscut?
Găinuşă: M-a scos la o cafea.
Huidu: Prima oară, l-am ascultat cînd făcea o emisiune la radio Delta, ”Săptămîna nebunilor”, în timp ce eu eram în emisie la un alt post. L-am sunat într-o zi. Era foarte supărat că îi foloseam unul dintre personaje. Ne-am întîlnit şi i-am spus ca în ”Casablanca”: ”This is the beginning of a beautiful friendship”. Mi-a răspuns: ”Eu ştiu franceză. Poţi să-mi traduci?”. Colaborarea noastră a început excelent. Am ajuns pe aceeaşi lungime de undă şi am făcut o emisiunepilot… care a fost refuzată.
Găinuşă: Eu mă gîndeam: ”Ce vrea şi puştiul ăsta?”. Dar îi mulţumesc lui Şerban pentru că am ajuns acum la capitolul amintiri…
– Cînd v-aţi dat seama că sînteţi brand-uri?
Găinuşă: Eu sînt Brand Pitt.
Huidu: Nu mi-am dat seama. Am fost o dată invitaţi de sindicatul studenţilor de la Facultatea de medicină. Ne-au dus într-o aulă care s-a umplut cu studenţi. La sfîrşit, cei de la sindicat ne-au spus că doar un profesor american a mai reuşit asta. Pe noi nu ne-a promovat nimeni puternic, am făcut totul singuri.
Găinuşă: Eu cred doar în brand-ul ”In God We Trust” de pe bancnotele verzi.
Se deschide ”Găinuşa de munte”
– Ce faceţi de Sărbători?
Găinuşă: Fiica mea vrea toate cadourile. Cred că mai vrea să-i desprindă barba lui Moş Crăciun. Am văzut că nu îi place cînd mă bărbieresc. În afară de cadouri, inaugurez şi o pensiune la Cheia, care se numeşte ”Găinuşa de munte”.
Huidu: Anul trecut, am fost Moş Crăciun pentru nepoţelul meu şi l-am speriat rău. Acum, petrec primele Sărbători cu fiul meu.
– Ce face bebe?
Huidu: Ce poate să facă? Creşte. De ce mă întreabă toată lumea asta? Ca să mă enervez?! Stă în funduleţ, vorbeşte, trăncăneşte… şi cred că seamănă cu soţia mea.