Ciobanesc de Shetland

Un aspect tipic de caine ciobanesc, o blana abundenta, formand un impresionat guler, si o privire plina de blandete: acestea sunt primele lucruri care se observa la un Ciobanesc de Shetland. Chiar daca il intalniti pentru prima data, silueta lui va este atat de familiara incat sunteti convins ca, totusi, l-ati mai vazut undeva.

Mai bine, haideti sa fim sinceri! Deja ati spus: „Cum Shetland, domÂ’le? asta este un pui de Collie!” si, spre exasperarea pasionatilor rasei, exact aceasta este reactia tuturor nespecialistilor. Este cazul sa aflam mai multe despre acest catel minunat, caruia cu greu ii poti gasi vreun defect.

Citind Dog Encyclopedia lui Hutchinson – lucrare de referinta in lumea chinologica – observam ca autorul dedica zece pagini de text si imagini rasei Ciobanesc de Shetland. Aceasta este descrisa drept „replica miniaturala a unuia dintre cei mai frumosi caini englezi – Collieul Scotian.” Asa cum ne indica numele rasei, acest micut este originar din Insulele Shetland, teritoriu britanic aflat la jumatatea distantei dintre Anglia si Norvegia.

Si astazi, istoria rasei nu este decat prea putin elucidata. Se pare ca, pana pe la mijlocul secolului al XIX-lea, cainii ciobanestii din aceste insule erau frecvent incrucisati cu alte rase cum ar fi Buhundul si diverse varietati de Spitz, aduse de marinarii care faceau escala in Shetland.

Era inca perioada cand selectia se baza exclusiv pe criterii practice. Agricultorii locali aveau nevoie de niste caini micuti, polivalenti, robusti si muncitori, pe care sa-i foloseasca pentru micile lor ferme (toons). Pentru Sheltie, care, la inceput era numit Toonie Dog, acestea au fost motivele care au dus la fixarea caracteristicilor generale de rasa. Apoi, cu circa 150 de ani ani in urma, datorita unor masive defrisari si a regruparii micilor structuri agricole in domenii mai mari, a rezultat necesitatea folosirii unor caini mai performanti. In acest scop, s-au adus exemplare de Collie din liniile de lucru (stramosii Border Collieului).

Prin incrucisarea acestora cu ciobanestii autohtoni, s-a ajuns, inevitabil, la cresterea taliei Sheltieului. Pentru ca arborele genealogic al rasei sa se complice si mai mult, a urmat inca o serie incrucisari cu Spitzii marinarilor si chiar cu un mascul de… King Charles, ajuns accidental pe insula. Aceasta istorie cu masculul de King Charles s-ar putea, totusi, sa fie doar o legenda care sa incerce sa explice de ce, la Sheltieul actual, apar exemplare cu roba black and tan.

Cativa ani inainte de primul razboi mondial, marinarii flotei britanice, care patrula in zona, au inceput sa duca tot mai multi Sheltie in Anglia si in SUA. Primul Standard oficial a fost redactat de Clubul local din Lewrick (capitala Insulelor Shetland), iar, in 1914, rasa a fost recunoscuta de catre Kennel Club si primul Sheltie si-a facut aparitia la Crufts.

Faptul ca Standardul din acea vreme facea dese referiri la „varul” Collie a influentat evolutia rasei. Reputatia de „Collie in miniatura” l-a pus mult timp in umbra. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, popularitatea dragalasului Sheltie explodeaza in Statele Unite (locul 15 in topul preferintelor americanilor, inregistrandu-se, anual, circa 28.000 de pui).

In Europa, insa, Ciobanescul de Shetland intra in atentia crescatorilor si a publicului chinofil abia in anii ’60. Astazi, eforturile Clubului se indreapta catre ameliorarea tipicitatii septelului, prin utilizarea liniilor de sange americane, si catre cresterea omogenitatii efectivelor de pe continent, indepartand exemplarele care seamana prea mult cu tipul Spitz ori cu tipul Collie.

Personalitate
Aspectul lui si impresia de caine elegant, agil, vesel si activ corespund, intru totul, cu personalitatea sa. Adoptand o formulare banala, dar foarte exacta, putem spune ca Sheltie este un catel tare bun. Se adapteaza, fara probleme, la orice mediu de viata, nepasandu-i ca are la dispozitie un apartament de bloc ori o curte spatioasa, atata timp cat este alaturi de stapanul lui.

Dar, Sheltie este cam „conservator” si, daca nu a fost bine socializat, inca de cand era pui, el se va adapta greu cand este confruntat cu situatii, locuri sau persoane noi. Ati inteles, deci, ca nu este un caine care sa fie lasat sa creasca singur, izolat in curtea din spatele casei ori intr-un padoc. Una dintre marile calitati ale personalitatii unui Sheltie este ca acest caine nu are tendinta sa fuga bezmetic, din curte sau din parc.

Prefera sa ramana calm, sa supravegheze curtea, ba chiar si sa avertizeze atunci cand un strain isi face aparitia. In parc, sta si se joaca in jurul stapanului. In relatia cu alti caini sau cu copiii, Sheltie se dovedeste a fi un excelent tovaras de distractie, tolerant si lipsit de orice urma de agresivitate.

Daca o alta fiinta il agaseaza sau se comporta mai violent, Sheltie ii va intoarce, pur si simplu, spatele. Din acest motiv, unii sunt tentati sa creada ca au de-a face cu un caine timid, chiar fricos. In realitate, acest comportament rezulta din firea lui calma si rezervata, caracteristica rasei.

Rustic, rezistent si activ, Sheltie este un caine care are nevoie de miscare. Sa nu va inchipuiti ca ii trebuie un volum de activitate fizica egal cu al unui ogar ori al unui Brac. Doua ore de plimbare ii sunt suficiente si participa cu mare placere si „aplicatie” la Agility si Obedience.