Cine sunt cei patru specialişti de la ”Totul pentru dragoste”, emisiunea prezentată de Mirela Vaida
Carmen Grigoraş-Niţescu este licenţiată în psihopedagogie şi are un master în consiliere psihologică şi educaţională. Este life-coach, consilier în dezvoltare personală şi are în derulare programe destinate exclusiv femeii. Carmen este la a doua căsătorie, are doi copii şi a acceptat cu mare entuziasm să fie o prezenţă constantă în cadrul emisiunii.
Nuşa Buceag este psiholog, este maestru Reikei, specialist în studiul destinului, specialist în astrologie chineză şi în vindecarea moştenirilor de neam. Ea este mama unui tânăr de 22 de ani şi are o poveste impresionantă. A fost abandonată în spital de către mama ei, despre care nu a ştiut nimic până la vârsta de 33 de ani. A fost adoptată şi, astăzi, este un specialist care ajută foarte multi oameni, motiv pentru care a acceptat să facă acest lucru şi la ”Totul pentru dragoste”
Eduard Puiu este psiholog clinician, psihoterapeut în psihologie cognitiv-comportamentală, specializat în dezvoltare personală prin teatru. Eduard este şi el tatăl unei fetiţe de 11 ani.
Andrei Vulpescu este jurnalist cunoscut, scriitor şi blogger. Este autorul mai multor cărţi ce au ca temă dragostea şi are o experienţă de peste 17 ani în jurnalism. Este, de asemenea, tatăl unei minunate fetiţe de 11 ani.
Mirela Vaida împreună cu cei patru specialişti, dar şi cu invitaţii lor speciali, încearcă să dea speranţă oamenilor care decid să-şi împărtăşească poveştile, problemele, bucuriile şi tristeţile, zilnic, de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1.