Cine-i mai tare în parcare

Am asistat nu demult, în timpul unui festival de teatru dotat cu premii și, implicit, cu juriu, la o întamplare deosebit de instructiva pentru felul cum interacționeaza cele doua cuvinte din titlul rubricii de fața.

În preziua „vizionarii” unuia dintre spectacolele înscrise în competiție juriul a primit un mesaj semnat de trei dintre autorii spectacolului respectiv (regizorul, scenografa și compozitorul) și în care aceștia solicitau „ne-jurizarea” reprezentației, pe motiv ca opera lor suferise mutilari grave, enumerate mai departe în misiva și puse în sarcina directorului teatrului producator.

Situația era neobișnuita (dupa știința mea, nu exista nici un precedent) și, mai ales, complicata. Erau, regizorul și scenografa, artiști cunoscuți, premiați cu diferite ocazii și bine cotați în „breasla”.

Dar nici directorul teatrului – actor de meserie – nu era chiar un Neica Nimeni; dimpotriva. Apoi, cele doua „parți” se aflau, înca dinainte, într-un litigiu (civil) comentat pe larg în presa și netranșat oficial (dupa ce fusesera în stranse relații de prietenie – dar așa e în teatru… ca în lume…).

În fine, reclamanții aveau o solida faima de reclamagii, cam toate teatrele prin care trecusera fiind acuzate de danșii, în mod public și repetat, de felurite malversațiuni, ticaloșii, ba chiar delicte. Altfel spus, juriul (alcatuit tot din oameni de teatru) se pomenise cu un cartof fierbinte în poala.

…Pe care, fara a risca nici o acuza de lașitate, nu avea altceva de facut decat sa-l paseze imediat organizatorilor: aceștia – și numai aceștia – erau în masura sa decida excluderea unei reprezentații sau a alteia din concurs (ceea ce însemna, automat, excluderea din festival).

În orice caz, competența juriului – care este, în asemenea împrejurari, nu un organism preexistent și de sine-statator, ci un grup de persoane constituit ad hoc – se limiteaza strict la aprecierea estetica a unui eșantion de spectacole, eșantion a carui „compoziție” nu este chemat sa o discute, necum sa o modifice.

Ce au facut însa jurații noștri? Au emis pe loc un „comunicat” foarte țafnos (jignitor ar fi cuvantul cel mai exact), în care declarau ca dau curs somației din scrisoarea celor trei și, deci, refuza sa asiste la spectacol. Au luat apararea artiștilor și a creației lor!, va exclama cineva.

Da, așa s-ar putea spune, daca n-ar fi la mijloc doua mici amanunte: 1. cei astfel „pedepsiți” erau, la randul lor, artiști și 2. vajnicii facatori de dreptate nu s-au gandit nici o clipa sa asculte et altera pars… În schimb, și-au aratat mușchii.

(A.G.)
Ziarul de Duminica (publicatie a Ziarului Financiar)