Cine este fermierul care îi va antrena pe cei 12 concurenţi la “Ferma Vedetelor”?
Dacă frumoasa Iulia Vântur va fi acolo pentru a-i sprijini moral, a le aduce noutăţi de acasă, dar şi pentru a le da celor 12 sarcini care trebuie duse la bun sfârşit pentru a primi anumite avantaje, Nea Raţă este legătura lor directă cu viaţa la ţară şi ce înseamnă să trăieşti din munca pământului.
Foto: PRO TV
Nea Raţă a trăit toată viaţa la ţară. Născut într-o zonă de munte, el a crescut la curte înconjurat de animale şi bucurându-se de copilărie. Cei care i-au transmis dragostea pentru animalele domestice şi care l-au învăţat încă de mic să le îngrijească au fost părinţii săi.
A făcut Liceul Agricol din Roman şi de atunci a început să lucreze ca tehnician agronom în cadrul mai multor instituţii. Lucrând la baza furajeră, Nea Raţă a învăţat de ce ingrediente au nevoie animalele pentru a creşte sănătoase. De peste 10 ani se ocupă de propria lui fermă. Cultivă orz, grâu, floarea soarelui şi rapiţă pe 400 de hectare de pământ şi se îngrijeşte de animalele domestice din curtea sa.
Foto: PRO TV
Cu un umor fin dar şi foarte pus pe treabă, Nea Raţă declară: “Am fost ales să fac parte din acest proiect în urma unor preselecţii şi m-am bucurat foarte tare deoarecere este o mare provocare pentru mine. Cred că pentru cele 12 vedete va fi mult mai greu decât pentru mine, deoarece sunt condiţii foarte grele, iar unii oameni se pot adapta mai uşor, iar alţii mai greu. Mă aştept ca cei mai trecuţi prin viaţă, să se descurce mai bine. De la cei mai tineri nu mă aştept să ştie foarte multe lucruri despre viaţa la ţară, dar sunt aici să îi învăţ, ca după 3 luni să plece şi ei cu o diploma de fermier şi o experienţă frumoasă”.
Foto: PRO TV
Au mai rămas doar 5 zile până la startul luptei pentru titlul de Marele Fermier şi marele premiu în valoare de 50.000 de euro.