Cine difuzeazaTurneul de tenis de la Wimbledon

27 06. 2015, 14:00

În primul tur Simona Halep, numărul trei mondial şi a treia favorită, va juca împotriva slovacei Jana Cepelova. Halep, semifinalistă la ediţia de anul trecut a turneului, a învins-o pe Cepelova, care ocupă locul 106 în clasamentul mondial, în singurul lor meci direct, anul trecut, în turul al doilea tur la US Open, cu 6-2, 6-1. Irina Begu, cap de serie numărul 29 la Wimbledon, va juca în primul tur contra rusoaicei Daria Gavrilova.  O altă româncă, Monica Niculescu, va debuta contra portoricanei Monica Puig (91 WTA), pe care a învins-o anul trecut, în sferturi la Guangzhou, cu 6-2, 6-2. Dacă Niculescu şi Halep trec de adversarele lor se vor înfrunta în turul al doilea. Pentru Simona Halep, Wimbledon 2015 poate fi turneul revenirii, după un sezon de zgură sub aşteptările sale şi ale fanilor.

Turneul de la Wimbledon, care începe luni,  9 iunie,  este ÎN DIRECT şi ÎN EXCLUSIVITATE pe Digi Sport şi pe digisport.ro, respectiv m.digisport.ro. Programul competiţiei şi ultimele informaţii despre evoluţia românilor pe iarba de la Wimbledon pot fi accesate pe www.digisport.ro.