Cică, Bianca Drăgușanu s-a despărțit de Adrian Cristea
Bianca Drăgușanu a recunoscut, în cele din urmă, că nu mai este iubita fotbalistului Adrian Cristea. Bianca a precizat că în viața ei nu mai există niciun bărbat.
Bianca și Cristea au format un cuplu timp de trei ani de zile, timp în care au mai stat separați, dar pentru scurte perioade.
Vestea separării lor a fost făcută de Bianca, pe contul ei de Facebook.
„Anunț oficial că sunt singură, încerc să fac față cu demnitate unei situații dificile, mi s-au oferit cele mai importante proiecte din cariera mea, cărora le aloc tot timpul meu, mizele din viața mea profesională sunt mai mari ca oricând, așadar, tot ceea ce mă interesează în momentul de față este să fiu la înălțimea proiectelor în care m-am angajat„, spune Bianca.
Aceasta a ținut să precizeze că toate zvonurile apărute în presă care o cuplau cu alți fotbaliști sunt minciuni, și cere dreptul la intimitate, la o viață personală.
„Sunt o persoană cu sentimente, înainte de a fi o persoană publică, pe care presa se grăbește s-o cupleze la două săptămâni de la ieșirea dintr-o relație semnificativă, care a durat aproximativ trei ani și a presupus multă implicare și responsabilizare din partea mea. Înțeleg că în calitate de persoană publică, viața mea interesează, înțeleg că picanteriile interesează mai mult decât întâmplările și sentimentele mele reale, dar în situația de față consider că ar trebui să existe o limită umană, în ceea ce privește speculațiile «amoroase» din viața mea, pentru că sunt și om și, în calitatea mea de om, situația mea este departe de a fi una de amoruri și îndrăgosteli…și că orice om, mă văd cu prieteni, cunoștințe, iau masa sau mă plimb. Găsesc înspăimântător faptul că de acum încolo, orice bărbat care va fi văzut în preajma mea este un posibil iubit sau amant secret. Am dreptul ca orice om, să am prieteni, cunoștințe, să conversez, să mă aflu în preajma oamenilor„, a mai scris Bianca, pe Facebook.