Christian Bale, accident grav
Studiourile Fox au decis să amâne pe o durată deocamdată nedeterminată filmările de la „Deep Blue Goodbye”, un lungmetraj ce va avea la bază seria omonimă de romane de aventuri scrise de John D. MacDonald.
Christian Bale urma să joace în acest film rolul unui fost soldat american care locuieşte pe o ambarcaţiune şi se autoproclamă „consultant în operaţiuni de salvare”. Starul galez a suferit o accidentare gravă la nivelul ligamentului încrucişat anterior – unul dintre ligamentele genunchiului – cu puţin timp înainte de începerea filmărilor de la un alt proiect cinematografic, drama inspirată din universul financiar „The Big Short”, produsă de studiourile Paramount.
În timp ce aceste filmări au fost deja reprogramate şi vor fi reluate, cele de la de „Deep Blue Goodbye” au rămas deocamdată suspendate, întrucât ele presupuneau câteva scene foarte intense din punct de vedere fizic.
Filmul „Deep Blue Goodbye”, regizat de James Mangold şi avându-i printre alţii în distribuţie pe actorii Peter Dinklage şi Nicola Peltz, ar fi trebuit să intre în producţie în luna mai, în Florida şi în Puerto Rico.
Sursa: MEDIAFAX