Chitaristul trupei Slipknot, înjunghiat în cap de fratele său

12 03. 2015, 13:00
În vârstă de 41 de ani, Mick Thomson a fost transportat de urgență la spital cu o plagă gravă, dar care nu îi pune viața în pericol, precizează presa americană. Rockerul a fost înjunghiat miercuri dimineață în zona posterioară a craniului de către fratele său mai tânăr, Andrew, în vârstă de 35 de ani, în fața casei pe care muzicianul o deține în orașul Clive din statul american Iowa.
 
Michael Venema, șeful Poliției din orașul Clive, a declarat pentru New York Daily News: „Niciunul dintre cei doi nu a fost prea cooperant. Ofițerii noștri de poliție îi vor chestiona pe amândoi imediat ce situația medicală a victimei ne va permite acest lucru”.
 
Carey Taylor, solistul principal al trupei Slipknot, a publicat pe Twitter un mesaj în care s-a referit la acest incident violent: „În legătură cu veștile care circulă despre Mick… fac tot ce îmi stă în putere pentru a afla dacă el este bine. Voi reveni cu alte informații ceva mai târziu”, informează Mediafax