Chitariştii din Dirty Shirt au devenit oficial endorseri Washburn!

De: Nicoleta Nicolae / 27.01.2015, 11:50
Chitariştii din Dirty Shirt au devenit oficial endorseri Washburn!
Succesul răsunător obţinut la Wacken Open Air Metal Battle, unde formaţia DIRTY SHIRT a câştigat locul II, a făcut ca aceasta să atragă atât atenţia fanilor metal de pe întreg mapamondul, cât şi a brand-urilor de instrumente muzicale.

Astfel, după ce trupa a făcut o impresie senzaţională la cel mai mare festival metal din lume, mai multe firme şi-au arătat interesul într-o colaborare cu Dirty Shirt.

Astfel, grupul este mândru să anunţe că Mihai Tivadar, Cristian Balanean şi Dan Petean au devenit endorseri Washburn! Cei trei muzicieni au semnat un contract cu celebrul producător de chitare.

Washburn este unul dintre cele mai mari branduri din lume, fiind întemeiat în 1883 în Chicago, Illinois. Astfel, chitariştii din Dirty Shirt s-au alăturat unor artişti internaţionali de elită, precum Nuno Bettencourt (Extreme), Ola Englund (Six Feet Under), Trevor Rabin (Yes), Mârzi Montazeri (Superjoint Ritual, Phil Anselmo), Warren Haynes sau Richie Owens. De asemenea, şi răposatul Dimebag Darrell de la Pantera a fost endorser Washburn.

Câteva lucruri despre Mihai Tivadar, Christian Balanean şi Dan Petean:

MIHAI TIVADAR


Mihai a început să studieze muzica încă de la vârsta de 7 ani, luând iniţial ore particulare de pian şi ulterior continuând şi obţinând diploma de absolvire la Şcoală Populară de Artă. De asemenea, a făcut parte din formaţii de copii de la vârsta de 9 ani, obţinând numeroase premii atât că instrumentist (claviaturi), cât şi cu formaţia Gulliver la diverse festivaluri-concurs naţionale pentru copii de la sfârşitul anilor ’80.

Primele contacte ale lui Mihai cu muzică rock au avut loc după Revoluţia din 1989, când a început să participe la diverse proiecte rock locale. Ulteriori a pus bazele trupelor Dirty Shirt (din care face parte şi în prezent) şi Rhetorica. În această perioadă a obţinut, de asemenea, şi numeroase premii individuale sau cu formaţia la principalele festivaluri-concurs din România: Top T, Posada, Constelaţii Rock, etc.

Deşi a studiat chitara aproape în paralel cu pianul, debutul sau pe scenă în calitate de chitarist s-a produs abia în 2008, între timp renunţând complet la claviaturi în concert şi axându-se exclusiv pe chitară.

Începând din 2004, Mihai s-a implicat şi în producţia muzicală, în principal la trupele din care face parte. În 2014 a pus bazele colectivului de producţie muzicală Drop’n’Dirty.

Pe lângă activitatea direct muzicală, Mihai a fost foarte activ şi pe plan organizaţional, fiind iniţiatorul a numeroase evenimente şi turnee în România şi străinătate, precum East West Fest, Dirty Fest, Rock for Livia, Moş Crăciun e Rocker, European Freak Show Tour etc.

CRISTIAN BĂLĂNEAN


Cristi a început să studieze chitara la vârsta de 15 ani, iniţial pe ascuns deoarece părinţii săi n-o considerau o meserie de viitor. Drept urmare a trebuit să împace voinţa părinţilor cu pasiunea sa pentru chitara.

Înainte de anul 2000, când a devenit membru Dirty Shirt, Cristi a activat în diferite proiecte muzicale pentru a acumula experienţă. Pe lângă faptul că este un chitarist foarte talentat, Cristi este responsabil şi cu videoclipurile Dirty Shirt, care au ajuns foarte apreciate de public, acumulând peste 200.000 de vizualizări pe pagina YouTube a formaţiei.

DAN PETEAN


Dan este mezinul formaţiei Dirty Shirt, fiind cooptat iniţial că muzician live în 2013. Însă la nici un an după aceasta, a fost integrat ca membru permanent, atât datorită prestaţiilor sale remarcabile, cât şi a faptului că s-a integrat foarte rapid în familia Dirty Shirt. Dan şi-a descoperit pasiunea pentru chitara la vârsta de 13 ani.

Entuziast şi motivat, s-a integrat rapid în formaţiile în care a activat (Blood Prinţ sau 13 Rituals), fiind şi membrul fondator al trupei Bând for Rent. Până în prezent, printre cele mai notabile realizări ale sale se număra câştigarea locului 2 la finala internaţională WACKEN METAL BATTLE şi participarea la turneul Dirty Shirt – „European Freak Show Tour” (alternând chitarele acustice cu cele electrice). De asemenea, Dan a participat şi la înregistrarea viitorului album Dirty Shirt, „Dirtylicious”.

„Dirtylicious”, follow-up-ul lui „Freak Show” va fi lansat în cursul acestui an şi reprezintă una dintre cele mai aşteptate creaţii discografice din zona metal, din 2015.

În plină faza de producţie audio, albumul “Dirtylicious” promite a fi una din cele mai interesante realizări discografice pe scenă metal din România şi din Europa : pe baza unui schelet muzical groovy-hardcore-indus-metal marca Dirty Shirt, trupa a construit o nouă morfologie muzicală, combinând într-o manieră omogenă şi unică, soundul greu tipic metalului modern cu elemente de muzică tradiţional din Europa de Est.

Chiar dacă primele experienţe de fuziune metal – muzica tradiţională ale trupei le regăsim pe albumele precedente, cu “hit-uri” precum “Bad Apples”,” Freak Show” sau “Săracă Inima Me”, “Dirtylicious” aduce această simbioză la un alt nivel: albumul este integral influenţat sau bazat pe elemente folclorice, iar la înregistrări au participat muzicieni confirmaţi de instrumente tradiţionale : viori, clarinet, ţambal, acordeon şi percuţii (sub titulatura Transylvanian Folkcore Orchestră).



Dirty Shirt a fost confirmată pentru ediţia din 2015 a Rockstadt Extreme Fest . Mai mult, trupa va împărţi scena cu giganţii metal de la Blând Guardian pe data de 15 mai 2015, în cadrul evenimentului Romanian Rock Meeting.

În 2014, Dirty Shirt a câştigat locul 2 la Wacken Metal Battle, cel mai mare concurs din lume dedicat formaţiilor de gen.

Formaţia a anunţat primele date din turneul din România, acestea fiind următoarele:

8.05.2015 – Club Moskva, Oradea
9.05.2015 – Casa de Cultură Gheorghe Zamfirescu, Satu Mare
14.05.2015 – Club Rockstadt, Braşov
15.05.2015 – Romanian Rock Meeting, alături de Blind Guardian şi TBA
16.05.2015 – The Shelter Club, Cluj-Napoca
15.08.2015 – Rockstadt Extreme Fest, Râşnov (At The Gates, Enslaved etc.)

Dirty Shirt pe Facebook