Patinatorul Gheorghe Chiper s-a calificat, marți, pentru programul liber al probei individuale masculine din cadrul Campionatului Mondial de patinaj artistic de la Dortmund.
Chiper s-a clasat pe locul 14 la sfîrșitul programului scurt. În urma evoluțiilor de marți, în fruntea clasamentului se afla rusul Evgheni Plușenko, care este urmat de francezul Brian Joubert și de germanul Stefan Lindemann.
Programul liber din cadrul probei individuale masculine va avea loc joi.
Mediafax