China, țara superlativelor
Te întrebi ce-ar fi sa te convingi pe viu? O excursie ar fi de-ajuns, pentru a-ți potoli setea de a explora cele mai frumoase locuri ale Chinei.
Beijing – Bun venit În „Orasul Interzis”!
Adevarata metropola, Beijingul este centrul politic, cultural, economic și comercial al Chinei.
Magnificul „Oraș Interzis” este, la ora actuala, cel mai mare și mai bine pastrat complex de palate imperiale din lume. O data intrat pe porțile lui, vei fi transportat în lumea luxului, lasata moștenire de ultima dinastie care a condus China timp de aproape 5 secole.
Pentru a continua șirul splendorilor și a patrunde mai bine în acele vremuri, cea mai potrivita ar fi o plimbare prin parcul Beihai – locul de recreere al vechilor stapani, unde vei putea admira lacul cu insula în mijloc, Pavilionul Celor Cinci Dragoni și Zidul Celor Noua Dragoni (construit pentru a alunga spiritele rele), ori prin parcul Palatului de Vara – o faimoasa gradina imperiala, unde frumusețile te lasa fara suflare.
Templele, candva centre de viața religioasa, sunt alte surprize pe care ți le rezerva Beijingul, cele mai fascinante fiind: Templul Cerului, Templul Yunju, Templul Taoist (cel mai vechi și cel mai activ azi) și Templul lui Confucius.
Nici solemna Piața Tiananmen – un simbol al Chinei – nu poate fi ocolita. Fiind locul a numeroase evenimente istorice, aceasta este înconjurata de o serie de edificii impunatoare: Mausoleul Mao, Muzeul de Istorie. Nu trebuie sa ratezi ceremoniile zilnice, oficiate în piața la fiecare rasarit și apus de soare.
Ca sa nu mai vorbim de Marele Zid – un dragon uriaș, care șerpuiește peste pustiurile, pajiștile și munții Chinei (singura construcție care poate fi vazuta de pe Luna) și care îți va ramane în minte tot restul vieții!
Xian – amestec de antic si modern
Este unul dintre cele mai placute orașe chinezești, viu, cu strazi inundate de mașini japoneze, localuri de lux și magazine încarcate cu obiecte tradiționale. Aici, „zestrea” arhitecturala și construcțiile moderne se îmbina perfect, zidurile impozante și planul vechi al strazilor, care converg spre Turnul cu Clopot, conferind Xianului un aer distins, printre puzderia de orașe chinezești asemanatoare.
Daca o vei lua ușor la pas, în josul Xianului, vei gasi suficiente obiective turistice pentru a-ți umple o zi și vei simți mai bine prosperitatea orașului, în varietatea de prețuri etalate pe marfurile magazinelor de pe Dong Dajie, principala artera comerciala, unde vei descoperi și cele mai bune hoteluri și restaurante, sufocate de clienți în orele de varf.
Și, daca tot ai timp și chef de hoinareala, treci și prin cartierul Muslim, pentru a vedea Marea Moschee și nu uita de Armata din Teracota a Împaratului Qin, Mormintele Imperiale Han și Tang și zidurile-ruine ale orașului Ming. Merita vazute!
Ca o perla situata pe coasta de vest a Oceanului Pacific, Shanghaiul, cu atracțiile lui turistice, activitațile culturale îmbelșugate și oportunitațile pentru afaceri este un oraș- ținta al iubitorilor de calatorii din întreaga lume. Aici vei putea vedea „în carne și oase” cel mai mare monument din China și al treilea ca marime din lume – edificiul Jin Mao, simbolul arhitectural al intrarii Shanghaiului în secolul XXI.
The Oriental Pearl Tower este un alt loc capabil sa satisfaca fiecare „capriciu” al vizitatorilor straini și autohtoni, începand cu „mofturile” culinare, continuand cu pofta de cumparaturi și cheful de distracție și terminand cu nevoia de informare în masa (radio și televiziune).