China cumpără de la ruși avioane în valoare de 4 miliarde de dolari

Apropo.ro / 06.03.2012, 12:02
Rusia și China sunt gata să semneze un contract de 4 miliarde de dolari pentru vânzarea a 48 de avioane de vânătoare Sukhoi SU-35 către chinezi.

Conform unui raport media, chinezii vor cumpăra o escadrilă de Sukhoi SU-35, avioane de luptă multirol super-manevrabile, care sunt printre cele mai avansate avioane rusești.

Majoritatea termenilor și condițiilor contractului au fost rezolvate iar semnarea acestuia ar putea deveni cea mai mare afacere de arme între Rusia și China din ultimul deceniu, precizează publicația Kommersant, citând surse de încredere.

Prețul per avion va fi de aproximativ 85 de milioane de dolari, dar s-ar mai putea schimba.

Interesul Chinei pentru SU-35 a apărut în 2008 în timpul expoziției aviatice Air Show China. Surse interne declară că informațiile despre negocieri au ieșit la suprafață prin 2010 însă în februarie 2011 acestea au fost confirmate oficial.

Kommersant declară că principalul obstacol rămas în calea semnării contractului este insistența Rusiei asupra unei garanții legale cum că China nu se va folosi de tehnologia SU-35 pentru a produce modele similare.

China a făcut acest lucru în trecut folosindu-se de SU-27, SU-30 și MIG-29 pentru a crea modele similare numite J-10, J-11 și FC-1 (aceștia au folosit și o varianta test de SU-33, obținută de la ucraenieni, pentru a crea modelul J-15).

Sukhoi SU-35 este un avion de vânătoare de generație 4++, atingând o viteză maximă de 2.390 km/h și o autonomie de 3.400 de kilometri. Este armat cu tunuri de 30mm și are 12 locașuri pe aripi și fuselaj pentru 8.000 kg de muniție, printre care rachete aer-aer, aer-sol și bombe.

Importul chinez de arme rusești a scăzut de-a lungul anilor datorită dezvoltării interne a industriei de apărare. Moscova se teme că Beijing ar putea deveni în curând un competitor puternic pe piețele internaționale din Orientul Mijlociu sau America Latină.