Cher

Apropo.ro / 12.05.2008, 00:00
Cher
A fost liderul generaţiei ’60-’70, dar nu este un personaj despre care să vorbim la trecut. Şi asta pentru că şi-a cîştigat dreptul la prezent, pentru că a ştiut să se reinventeze mereu şi să ne surprindă cu un look şi o mentalitate de tinerică.

Dintr-o mamă cu rădăcini amerindiene, irlandeze, englezeşti şi nemţeşti, cu aspiraţii de actriţă şi, ocazional, fotomodel, şi dintr-un tată refugiat armean, s-a născut pe “tărîmul făgăduinţei”, în California, Cheryl Sarkisian LaPierre, cunoscută de noi toţi ca Cher. Copilăria grea, marcată de divorţul părinţilor ei, de problemele financiare ale mamei şi chiar de plasarea ei temporară într-un orfelinat din Georgia, a făcut-o pe Cher să-şi dorească să răzbească în viaţă. Cînd o vedea pe mama ei pe scenă, visa cu ochii deschişi la un viitor în lumina reflectoarelor, iar aceasta, la rîndul ei, a făcut tot posibilul să-şi pregătească fiica pentru o astfel de viaţă: prin cursuri de actorie şi de modelling. Fiind însă dislexică, Cher a fost nevoită să părăsească şcoala la 16 ani.

Sonny & Cher
Tot acum, undeva într-o cafenea din Los Angeles, Cher îl cunoaşte pe Sonny Bono, mai mare decît ea cu 11 ani. Cei doi s-au împrietenit rapid, iar Cher s-a făcut cu un curs gratuit de canto şi a început să facă backing vocals pentru cîteva înregistrări. Primele ei melodii solo au ieşit pe piaţă sub pseudonimele Bonnie Jo Mason şi Cherilyn, dar n-au prea avut succes. Aceeaşi soartă a avut-o şi primul duet în varianta Sonny & Cher, “Cezar şi Cleopatra”. Era anul 1964, acelaşi an în care Sonny o cerea în căsătorie. Nunta a avut loc în octombrie.

Trend-setter
La 19 ani, Cher ajungea acolo unde şi-a propus: în lumina reflectoarelor şi în vizorul presei. După lansarea lui “I Got You Babe”, care urcase pe primul loc în topul Billboard Hot 100, telefoanele nu mai conteneau să sune. Cuplul Sonny & Cher devenise, peste noapte, senzaţia anului 1965. Graniţele s-au deschis pentru cei doi şi erau chemaţi să susţină concerte peste tot în lume. O dată cu celebritatea, Cher a început să-şi creeze un stil propriu de scenă, devenind foarte curînd un trend-setter. Apariţiile sale exotice, în haine negre, neobişnuit accesorizate, îmbrăcămintea hippie, rochiile excentrice şi pantalonii evazaţi au intrat repede în modă, mai ales în vestimentaţia tinerilor, şi au făcut-o să devină idolul comunităţii de homosexuali.

Cariera solo
Cînd au împlinit 10 ani de căsnicie şi lansau pe piaţă un al treilea sezon al show-ului lor televizat de comedie, Sonny şi Cher nu erau tocmai în cele mai bune relaţii. Erau deja părinţi (Cher a născut-o pe Chastity în ‘69), dar certurile tot mai dese şi geloziile lui Sonny au dus repede la un divorţ foarte urît şi foarte… public, finalizat în ’75.

Cher a rămas cu o mulţime de prieteni în showbiz, ceea ce i-a permis să revină repede în televiziune cu un show propriu. Nici în viaţa privată n-a rămas singură şi neconsolată. Dimpotrivă, la trei zile după pronunţarea divorţului, cîntăreaţa lega noi jurăminte cu muzicianul rock Gregg Allman. În anul următor, Cher dădea naştere celui de-al doilea copil, Elijah Blue, dar nici lîngă Allman nu i-a fost dat să îmbătrînească, divorţînd şi de acesta în 1977.

Între timp, Cher a reluat colaborarea cu Sonny pentru noi emisiuni televizate şi şi-a legalizat numele de scenă. A încercat să formeze un nou grup, Black Rose, dar a fost sortit eşecului. A revenit în topuri cu un duet cu Meat Loaf, “Dead Ringer for Love”, dar cariera ei muzicală era în cădere liberă. Ca o soluţie de salvare, Cher s-a apucat de film. A început timid, cu roluri mici pe Broadway, a riscat cu un rol de lesbiană în “Silkwood”, pentru care a primit un Glob de aur, rolul mamei unui băiat desfigurat i-a adus un premiu la Cannes în ’85, iar după alţi doi ani ţintea Oscarul cu rolul Lorettei Castorini în “Moonstruck”.

La 43 de ani, Cher a scos un nou album muzical, “Heart of Stone”. Revenirea ei pe scenă s-a soldat cu 11 milioane de albume vîndute în toată lumea şi trei discuri de platină cîştigate consecutiv. În ’98, scena devenise din nou incendiară la apariţia ei, rupînd gura tîrgului cu hiturile “Believe”, “Strong Enough” şi ”Dov’è l’amore”.

Practic, de atunci şi pînă acum, Cher a tot vrut să se retragă, dar încă nu a spus “adio” muzicii. La cei 62 de ani ai săi (pe care îi va împlini pe 20 mai), Cher anunţă lansarea unui nou album în această toamnă, iar pînă atunci i-a suflat lui Céline Dion contractul pe doi ani pentru un show la Caesar’s Palace Colosseum în Las Vegas – o afacere de 60 milioane de dolari! Spectacolul a debutat pe 6 mai şi rulează de patru ori pe săptămînă. Echipa divei e completată de 18 dansatori şi acrobaţi în costume inedite, care evoluează pe un fundal de proiecţii video şi lasere.

Fără Sonny
În ianuarie 1998, artista afla de la fiica ei, Chastity, că Sonny a murit într-un accident. Fotografiile cu Cher înlăcrimată au făcut înconjurul lumii şi, chiar dacă cei doi erau despărţiţi de 24 de ani, presa a declarat-o pe Cher văduva lui. Ea a continuat să-i deplîngă moartea în mod public, difuzînd filmul biografic “Sonny şi cu mine: Amintirile lui Cher” în reţeaua CBS. La puţin timp după asta, cuplul Sonny& Cher a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame.
Bani luaţi, bani daţi Cei mai mulţi bani au început să-i intre în cont de-abia la 40 de ani. Părul lung şi silueta au recoman­dat-o drept cea mai bună imagine pentru companiile de cosmetice şi îndulcitori artificiali, din care Cher a scos bani buni. O sumă incredi­bilă a fost strînsă din turneul de adio de acum doi ani: 400 de milioane de dolari. Potrivit revistei “Rolling Stone”, diva ar fi strîns pînă în 2002 o avere de peste 600 de milioane de dolari, din care apartamente şi vile în California, Aspen, Las Vegas, Londra, luxoasa reşedinţă din Malibu, estimată la 25 de milioane de dolari, la care se adaugă duple­xul de 45 de milioane de dolari din Hollywood. Totodată, Cher este o împătimită colecţionară de antichităţi şi obiecte de artă. În 2007, cîntăreaţa a scos la licitaţie 800 de obiecte personale, printre care picturi, statuete, argintărie, mobilier în stil renascentist, bijuterii, peruci, rochii şi costume de scenă, ba chiar şi două auto­turisme, un Hummer şi un Bentley. Suma strînsă a fost de 3,5 milioane de dolari, mare parte fiind donaţi fundaţiei caritabile Cher. De altfel, Cher este cunoscută pentru acţiu­nile sale caritabile ce-i vizează pe bolnavii SIDA, copiii cu malformaţii şi victimele războiului.

  • Numele ei a apărut pe coloana sonoră a 29 de filme. 
  • Printre iubiţii ei s-au numărat Eric Stoltz, Val Kilmer, Tom Cruise (reconfirmat de curînd), Richie Sambora, Eric Clapton, Ray Liotta, Matt Dillon. 
  • Este unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai comunităţii de homosexuali, mai ales de cînd ştie că fiica sa, Chastity, este lesbiană. 
  • Este o pacientă fidelă a clinicilor de chirurgie plastică, avînd multiple operaţii: rinoplastie, liposucţie, lifting facial şi mamar, implanturi de silicoane.
  • Este celebră pentru tatuajele sale.