Toţi cei 90 de concurenţi care de-a lungul audiţiilor pe nevăzute au primit cuţitele şi au trecut mai departe intră acum într-o nouă fază a concursului, care le va testa şi mai mult abilităţile de bucătari. Precizie, rapiditate, eficienţă, tehnică, gust, acestea sunt doar câteva dintre calităţile pe care chefii Dumitrescu, Bontea şi Scărlătescu le urmăresc acum, în vederea formării celor trei echipe. Aşa se face că în ediţiile din 10 şi 11 octombrie telespectatorii au parte de un real spectacol în bucătărie pentru că probele eliminatorii îi vor trece pe concurenţi prin cele mai nebănuite trăiri. Bărbaţi în toată firea nu-şi vor putea stăpâni lacrimile, alţii, nemulţumiţi de deciziile juraţilor, îşi vor exprima acest dezacord, în vreme ce pentru alţii emoţiile vor fi de bun augur.
Cum să tai corect fructele pentru o salată, cu o precizie de chirurg, cum să pregăteşti salată boeuf astfel încât aceasta să fie actuală, în pas cu vremurile, cum să pregăteşti un tartar de vită în doar un sfert de oră, toate sunt probe la care cei trei chefi s-au gândit pentru această etapă. De la o probă de testare la alta, rândurile se strâng şi unii dintre concurenţi vor pleca acasă, în vreme ce alţii vor simţi din ce în ce mai acut apropierea de momentul formării echipelor. Din toţi cei 90 de concurenţi, la finalul primei probe de testare vor rămâne numai jumătate, adică 45, ca la încheierea ultimei probe de Bootcamp numai 18 să intre în faza confruntărilor. Astfel, la finalul ediţiei de marţi, „Chefi la cuţite” îşi va prezenta concurenţii cu care cei trei chefi intră în focul luptei: câte 6 concurenţi per echipă – roşie, neagră şi argintie – vor fi aleşi de către chefi şi vor primi tunicile aferente. Şi tot atunci, cei trei chefi au parte şi ei de surprize: fiecare va afla ce culoare îi revine sezonul acesta, culorile fiind stabilite prin tragere la sorţi.