Chef Florin Dumitrescu, invitaţie specială

24 05. 2014, 08:00

Toţi cei care vor să guste preparate culinare de top care poartă semnătura lui Florin Dumitrescu vor avea ocazia să o facă în singurul local din Bucureşti în care cunoscutul chef va găti zi de zi. Începând cu luna iunie, Florin Dumitrescu îi aşteapta pe toţi iubitorii de gusturi rafinate la Tapo, cel mai nou restaurant din Capitala ce- şi va întâmpina oaspeţii cu un meniu mediteranean elaborat, creat special pentru cei pentru care mâncarea este un real răsfăţ.

“De-a lungul anilor am avut nenumărate colaborări şi am creat multe meniuri. În curând, la Tapo, singurul loc în care voi găti personal zi de zi, vă aştept cu un concept nou, creat special pentru acest spatiu de fine dining, un meniu la care am muncit mult şi care vă va convinge că sunt mult mai exigent cu mine însumi decât am fost cu toţi concurenţii pe care i-am jurizat. La Tapo, un loc rafinat care îmbină conceptul de “creative smart cuisine & bar” cu muzica bună, oaspeţii noştri vor putea să se bucure de mâncare bună şi de o atmosferă pe măsură”, spune cel mai tânăr jurat de la “MasterChef”.