Decizia de a scăpa de kilogramele acumulate a venit însă după ce, în urma unor investigaţii amănunţite, rezultatele analizelor medicale nu erau prea bune.
“Am reuşit să slăbesc 48 de kilograme şi vreau să mai cobor, să ajung undeva pe la 82 de kilograme. Organismul o lua razna când aveam aproape 140 de kilograme, acum este foarte bine. Sport nu fac, dar urmează din ianuarie să mă apuc şi de cardio. De exemplu la prânz mănânc o jumătate de farfurie de ciorbă, iar seara, cealaltă jumătate. Anemie sau căderi de calciu nu am avut. Mi-au luat în emisiune glicemia, era foarte mare, undeva la 295. Am ajuns la medic şi am făcut o serie de investigaţii. Eram foarte aproape de insulin, plus altele. Luam în jur de 12 pastile pe zi, care erau pentru inimă pentru articulaţii, de dureri, iar acum iau doar mentosane. Lucrez atât cât trebuie, mă distrez când trebuie şi cât trebuie, dorm cât trebuie şi cât este necesar. Pancreasul este singurul organ care nu poate fi înlocuit, momentan nu am probleme, mă simt foarte bine”, a declarat Scărlătescu pentru click.ro.
Cine este femeia cu care chef Scărlătescu vorbeşte zilnic la telefon, de 20 de ani
Surse din anturajul celebrului bucătar au declarat pentru wowbiz: “Cine poate slăbi atâtea kilograme în câteva luni? Să fim serioşi! Cu nicio dieta din lume nu slabesti 40-50 de kilograme in cateva luni. Catalin si-a facut operatie la stomac, si-a “montat” inel, asa a reusit sa slabeasca in timp record. A fost singura varianta ca sa poata slabi repede si fara sa se chinuie. El este gurmand, pofticios. Chiar el spunea cum sa-i spui unui bucatar sa nu mai manance sau sa tina dieta? A slabit foarte mult, pielea a inceput sa i se lase, s-a umplut de varice si vergeturi. Asa se intampla cand slabesti foarte multe kilograme intr-un timp prea scurt. Important este insa ca se simte bine, ca mananca sanatos si ca e in afara oricarui pericol. A fost si la analize, la control, si totul este ok. Era prea gras si incepuse sa aiba probleme de sanatate”.