Chef Cătălin Scărlătescu a gătit în celebra piaţă La Boqueria din Barcelona
Încântarea supremă însă a avut-o în Barcelona, acolo unde, vrăjit de miresmele, condimentele şi tarabele din celebra piaţă La Boqueria, Chef Cătălin Scarlatescu a ajuns să gătească la faţa locului. „În cunoscuta piaţa din Barcelona am descoperit unul dintre locurile mele preferate, un mic restaurant, El Quim de la Boqueria, gălăgios, înghesuit şi aglomerat, dar cu mâncare foarte bună şi atmosferă plăcută. L-am cunoscut pe chef-ul de acolo, Quim Marquez, cu care am stat de vorbă şi recunosc că nu m-am putut abţine să nu trec dincolo de tejghea şi să gătesc un pic. A fost o experienţă plăcută, mi-ar plăcea tare mult să pot avea pe aproape o piaţă atât de bine aprovizionata, pentru un bucătar este ca un vis”, spune Chef Scarlatescu.
Dornic să încerce gusturi şi arome noi, cunoscutul jurat a ajuns în Catsellon, acolo unde vedeta descoperirilor a fost o cafea cu totul şi cu totul specială: „Se numeşte carajillo şi se prepară astfel: două pliculeţe de zahăr se pun în pahar, peste ele se aruncă o măsură de rom, se pune paharul la steamer şi apoi alcoolul se flambează, se amestecă până se arde tot alcoolul, apoi se pune o măsură de cafea. Se mai pot pune în băutură două boabe de cafea întregi şi o bucăţică de coajă de lămâie. Gustul este fabulous”, garantează acesta.
Tot la capitolul gastronomic, juratul MasterChef a bifat chuleton de buey, jamon iberico, chorizo iberico, tapas-uri, arroz, vin spumant făcut din mere sau covrigi tradiţionali. „Restaurantele mici, tradiţionale, din zonele rurale m-au vrăjit şi am fost chiar uimit să văd că la ora 9 dimineaţa se pregăteau deja cârnaţi şi fripturi pentru…micul dejun. Unul dintre patroni, spanioli, m-a întrebat chiar dacă am venit în Spania să filmez pentru „MasterChef”. Mă ştia pentru că avea anjagati romani care urmăriseră primul sezon. La fel de prietenoşi au fost şi romanii dintr-un mic restaurant celebru pentru mâncarea bună pe care o oferă, Casa Julian din La Barona, unde am fost primiţi cu braţele deschise şi răsfăţaţi cu preparate delicioase”, povesteşte juratul de la ProTV. Din itinerariul iberic al lui Chef Scarlatescu nu au lipsit însă nici Valencia, cu celebrul său Oceanograf dar şi Churreria, o renumită covrigărie locală, Peñíscola cu statuia Papei Lună sau satele cu taverne primitoare şi livezile de portocali.