Chef Bontea stabileşte specificul farfuriilor în cea de-a doua confruntare pe echipe
În această seară, echipa albastră a ştrumfilor jedi va intra în luptă în minoritate, fără Julius Gutierrez, în vreme ce bucătarii cu tunici galbene şi verzi sunt decişi să îşi păstreze formula completă. Tematica probei îi va lua prin surprindere atât pe concurenţi, cât şi pe chefi: ,,Ştiţi vorba aia…de ce îţi e frică nu scapi? Noi nu am scăpat!”, afirmă chef Bontea. În plus, cea de-a doua confruntare complică jocul culinar, pentru că din cele trei ingrediente ce se ascund sub cloşuri, concurenţii vor putea folosi doar unul singur, fără să includă şi restul categoriilor în preparatul lor. Aşadar, proba limitează opţiunile bucătarilor, dar îi împinge să pună pe bandă farfurii savuroase, creative, întregite de un plating impecabil.
Nici cei care vor sta la masa jurizării în această seară nu vor fi uşor de impresionat, căci cei 12 degustători fac parte dintr-o categorie aparte. Cei care vor da verdictul în cea de-a doua confruntare pe echipe sunt influenceri, cei care fac trend-urile în social media. Au gusturi rafinate, o opinie tranşantă şi pun mare preţ pe aspectul final al farfuriilor. Tocmai de aceea, cei 17 bucătari rămaşi în competiţie trebuie să îşi folosească toate resursele de imaginaţie, să fie atenţi la cele mai mici detalii, chiar dacă nervii şi presiunea confruntării vor transforma totul într-o adevărată luptă ,,la cuţite”. Au rămas doar 17 bucătari în competiţie, dar în seara aceasta verdictul influencerilor va trimite la duel două echipe care se vor întrece la bancul de lucru pentru a-şi păstra tunica. Ce vor avea de gătit concurenţii, care va fi culoarea câştigătoare şi cine va părăsi ,,Chefi la cuţite” la finalul serii, telespectatorii pot vedea de la 20:00, pe Antena 1.