Channing Tatum, de la stripper la actor!
Cred că sunt cam acelaşi lucru. Trebuie să le cunoşti pe amândouă deopotrivă. Eu sunt mai arţăgos din fire şi prefer scenele de conflict. Nu cu mult timp în urmă trebuia să filmez o scenă mai agresivă şi eram hotărât să mă cert,însă persoana cu care trebuia să filmez deja se resemnase şi nu opunea rezistenţă. Nu voia să se certe, fapt care mă frustra. Mi se pare foarte interesant cum suntem construeţi şi cum pentru a putea să urăşti o persoană, trebuie să treci şi prin alte sentimente.
– Ţi-ar fi plăcut să ai altă meserie sau actoria a fost destinul tău?
Am avut multe slujbe până acum. Am făcut tot ce se putea face. Nu mi-a plăcut nimic în mod extraordinar. Ador tot ce ţine de cai, arta şi câini, dar nu ca slujbe.
-Poţi să ne spui câteva cuvinte despre casa de producţie înfiinţată de tine?
Când m-am împrietenit cu Reid Carolin, am discutat mult despre personaje şi subiecte de film. El fiind scriitor, m-a învăţat şi pe mine multe lucruri despre ce înseamnă să concepi un scenariu. Mereu m-a fascinat acest domeniu, deşi nu aveam foarte multe noţiuni despre el. La un moment dat, am decis amândoi că ar fi momentul să şi producem un film nu numai să scriem din pasiune. În mai puţin de un an de la înfiinţarea casei de producţie am avut primul proiect şi a fost o nebunie. Sunt foarte mândru de acel film chiar dacă ştiu că am făcut greşeli şi că putea fi şi mai bine. Apoi a urmat Haywire: Cursa spre supravieţuire şi acum Magic Mike, în regia lui Steven Soderbergh.
– Ştiu că ai fost stripper la un moment dat,şi nu pot să nu mă întreb dacă scenariul de la Magic Mike este inspirat din viaţa ta?
N-am trecut prin nicio întâmplare descriesă în film. Am trăit lucruri mult mai nebuneşti de atât. Când am încercat să punem în film acele întâmplări, am realizat că nu au niciun sens, că sunt foarte ciudate. E o lume foarte stranie şi deloc atrăgătoare. Striptease-ul feminin este diferit de cel masculin. Bărbaţii nu prea pot dansa la bară. Ei se îmbracă în tot felul de costume şi dansează pe o scenă. Practic se umilesc ca să distreze nişte femei.
– Cum ai lucrat cu Rachel McAdams?
Este o actriţă fantastică, aşa cum probabil bănuiţi. E foarte bine pregătită. Are un chip care se poate transforma oricând, în funcţie de cerinţele personajului. Într-o zi am trecut pe lângă ea şi nu am recunoscut-o pentru că avea perucă. În Jurământul îşi schimbă look-ul de trei ori. De fiecare dată reuşeşte să se reînventeze, să aibă o altă atitudine şi alte emoţii chiar dacă nu are de susţinut un dialog. Nu ştiu cum face asta, dar o face bine. De multe ori actorii spun că îşi admiră partenerii de platou, dar pot să vă asigur că nu am întâlnit niciodată o persoană mai drăguţă ca ea.
– Cu excepţia soţiei tale…
Desigur. Dar pot să pariez că Rachel este una dintre cele mai draguţe persoane întâlnite. Ea şi soţia mea seamănă foarte mult. Amândouă sunt foarte dulci, amabile şi inimoase. N-au strop de răutate în ele. Şi nu mă refer la actorie, ci la viaţa reală. N-ar putea deveni oameni răi niciodată.
– Michael Sucsy cu care ai lucrat la Juramantul este supranumit „regizorul actorilor”. Ce crezi ca înseamnă asta?
Nu ştiu ce înseamnă. Din punctul meu de vedere, Michael este un sculptor. E şi scriitor şi cred că asta îl ajută foarte mult. Este foarte atent la cum purtam hainele din recuzită, la ce poziţie avem sau unde stam. Îi place să controleze absolut tot, de aceea mi se pare diferit de toţi ceilalţi regizori cu care am lucrat.
Adaptare Dana Popa