Cea de-a 93-a ediție a premiilor Oscar a stârnit unele controverse prin omiterea mai multor favoriți, în special a lui Chadwick Boseman, învins la categoria „cel mai bun rol principal masculin” de veteranul Anthony Hopkins.Boseman a decedat în luna august a anului trecut și era considerat favorit în categoria sa, pentru rolul din filmul “Ma Rainey’s Black Bottom”. El era, totodată, primul actor de culoare care a fost nominalizat postum la Oscar. De această dată, producătorii galei, care a avut loc duminică, la Los Angeles, au păstrat momentul premierii celui mai bun actor în rol principal pentru încheierea show-ului, fiind aproape siguri ca trofeul îi va fi acordat lui Boseman, potrivit The Hollywood Reporter.
În schimb, spre surprinderea tuturor, premiul a mers la Anthony Hopkins, în vârstă de 83 de ani, pentru rolul din filmul “The Father”. Actorul nu a fost prezent la ceremonie și s-a declarat extrem de surprins de premiu.
Gala Oscar a oferit un mix de neîncredere și dezamăgire
Deciziile Academiei de film americane au fost aspru criticate pe rețelele de socializare online, fiind întâmpinat cu sentimente de neîncredere și dezamăgire faptul că “lui Boseman i s-a furat această ultimă șansă de a fi răsplătit oficial”. Oamenii nu au criticat doar omiterea lui Boseman, ci și a altor actori, precum Viola Davis și Andra Day, precum și întregul final al show-ului – comparat cu cel al serialului “Game of Thrones”: sec, cu premierea lui Hopkins, care oricum nu era prezent, Academia fiind nevoită să accepte trofeul în numele lui. Ulterior, actorul a transmis un mesaj de acceptare a trofeului, menționându-și surprinderea și, totodată, onorându-l pe Chadwick Boseman.
“Ce a fost cu acel final al ceremoniei care a semănat cu finalul „Game Of Thrones”? Andra Day și Chadwick Boseman au fost furați”, este mesajul publicat pe platforma Twitter de Joy Reid, corespondentul MSNBC. Alții au scris că Boseman merita cu adevărat acel premiu, pe când unul dintre fanii actorului a menționat că singurul lucru pe care-l mai pot face oamenii pentru a-l onora pe actor este ca “fiecare să muncească cu inima deschisă pentru artă și umanitate”.
CITEȘTE ȘI: Oscar 2021: „colectiv”, de Alexander Nanau, pleacă acasă cu mâna goală/ „Nomadland”, marele câștigător
Recorduri și istorii rescrise la cea de-a 93-a ediție a galei Oscar
Gary Oldman, despre rolul din „Mank”: Sunt eu acolo, fără niciun artificiu
Foto: Profimedia Images