CFR la un pas sa fie orbita de Farul
Liderul Ligii I a tremurat serios in partida cu Farul Constanta, avand nevoie de 80 de minute pentru a aduce linistea pe stadionul Dr. Constantin Radulescu din Cluj.
Inceputul de meci l-a adus in pragul isteriei pe Ioan Andone, dupa ce, in minutul 7, fundasul Andre De Sousa a gafat incredibil, lasandu-l pe Todoran singur cu portarul Nuno Claro, care nu a stat pe ganduri si a adusF arul in avantaj.
Golul primit parca a turnat plumb in ghetele fotbalistilor clujeni, acestia avand o prestatie haotica, nereusind sa lege doua pase, iar cand au reusit sa ajunga in situatie periculoasa la poarta Farului au ratat incredibil, asa cum a fost si cazul lui Semedo, in minutul 17, care de la sase metri, singur cu Vlas, lufteaza ca un amator.
Mustruluiti la pauza de catre Andone, inceputul reprizei a doua ii gaseste mult mai motivati pe jucatorii clujeni, acestia incepand sa atace furibund poarta lui Vlas.
Dupa o serie de bune oportunitati irosite, Clujul incepe sa respire, in minutul 58, cand Dorsin reuseste sa sparga gheata si sa marcheze.Dupa o centrare in careu, Ruiz a trimis cu capul pe spate, Maxim a respins din fata unui jucator clujean, insa numai pana la suedez, care a inscris de la trei metri lateral stanga.
Golul marcat nu i-a linistit pe jucatorii clujeni, care au continuat sa atace dar Dubarbier si Tony rateaza incredibil din pozitii ideale.
Totusi, acelasi Dubarbier, vrand parca sa-si rascumpere imprecizia, reuseste o cursa superba pe partea stanga, centreaza in careu de unde Trica reia sec in poarta Farului. E minutul 80, 2-1 pentru CFR si linistea incepe sa se asterne pe stadionul Dr. Constantin Radulescu, chiar daca in minutul 87 Mendy rateaza egalarea din 10 metri.